Dacă originea Zilei Îndrăgostiților ar fi un statut de relație pe Facebook, s-ar citi: Este complicat. Desigur că astăzi sensul Zilei Îndrăgostiților este înrădăcinat în ideea de iubire și romantism, fiind asociat cu buchete de flori, cine romantice, declarații de dragoste, cutii cu ciocolată și inimioare, însă dacă pătrundem în contextul istoric al acestei sărbători mondiale, lucrurile se complică.
Cine este Sfântul Valentin?
Cine este acest misterios Valentin? Potrivit The New York Times, este posibil ca sărbătoarea să se bazeze pe doi martiri ai iubirii. Au fost doi Valentini executați pe 14 februarie (deși în ani diferiți) de către împăratul roman Claudius al II-lea în secolul al III-lea. Se crede că Biserica Catolică ar fi stabilit Ziua Sfântului Valentin pentru a-i onora pe acești bărbați, pe care îi credeau martiri.
Este posibil ca unul dintre acești bărbați, Sfântul Valentin de Terni, să fi oficiat în secret nunți pentru soldații romani împotriva dorinței împăratului, făcându-l, după unii, un susținător al iubirii.
O altă poveste implică practica de a scrie scrisori de dragoste pentru Valentin. Se spune că Sfântul Valentin i-a scris prima scrisoare de dragoste unei tinere.
Când a devenit Ziua Îndrăgostiților sărbătoarea iubirii?
Regretatul savant Jack B. Oruch, profesor de engleză la Universitatea din Kansas, a stabilit că poetul Geoffrey Chaucer a fost primul care a asociat dragostea cu Sfântul Valentin în lucrările sale din secolul al XIV-lea „The Parliament of Fowls” și „The Complaint of Mars”, notează Times. Prin urmare, a susținut Oruch, Chaucer a inventat Ziua Îndrăgostiților așa cum o cunoaștem astăzi.
14 februarie se întâmplă să fie considerată și prima zi de primăvară în Marea Britanie, deoarece era începutul sezonului de împerechere al păsărilor. De asemenea, mai știm că în Biserica Catolică, în fiecare zi a anului se sărbătorește cel puțin un sfânt, iar pentru un public care nu avea calendare tipărite era mai ușor să-și amintească datele după nume decât prin cifre.
De ce sărbătorim Ziua Îndrăgostiților?
Mijlocul secolului al XIX-lea a marcat începutul multor tradiții comercializate de Ziua Îndrăgostiților pe care le cunoaștem astăzi. Bărbații victoriani răsfățau femeile cu flori, iar producătorul Richard Cadbury a creat prima cutie de ciocolată în formă de inimă.
În tradiția modernă, americanii își trimiteau valentine scrise de mână pe la începutul anului 1700. În 1840, britanica Esther A. Howland a început comercializarea primelor felicitări realizate în masă, una dintre acestea aflându-se expusă la British Museum. Felicitările create de Howland erau niște mici opere de artă, acestea fiind realizate din dantelă adevărată, panglici și imagini colorate.
Cu toate că mulți sunt de părere că această sărbătoare s-a transformat cu ajutorul marketingului într-un proces de globalizare în masă a mapamondului, important este să reținem că trebuie să ne lăsăm inspirați de felurile în care era sărbătorită dragostea în trecut pentru a știi cum să o întreținem în prezent.