Președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului, Nicolae Ciucă au participat astăzi la ceremonia organizată la Constanța, cu ocazia Zilei Marinei Române.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut un discurs cu ocazia Zilei Marinei Române în care a amintit provocările cu care ne confruntăm în Europa, dar și relevanța României ca pilon de stabilitate regional.
„Ziua de 15 august a devenit, iată, un prilej de a ne reaminti de simbolurile națiunii noastre, care ne inspiră să fim mai aproape unii de alții și să înțelegem, din nou, cât de puternici putem fi împreună, pentru a ne construi un viitor mai bun.
Doamnelor și domnilor, ne aflăm în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, iar recentele escaladări, inclusiv atacul asupra infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, în apropierea apelor teritoriale și a țării noastre, reprezintă riscuri semnificative la adresa securității în Marea Neagră.
Acest context subliniază provocările cu care ne confruntăm în Europa, dar și relevanța României ca pilon de stabilitate regional. Importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spațiului euroatlantic este astăzi incontestabilă, așa cum a fost subliniată și la Summitul recent al Alianței Nord-Atlantice de la Vilnius.
România reprezintă un centru important de greutate al posturii întărite de descurajare și apărare a NATO, iar prezența și activitatea celor 5.000 de militari aliați în țara noastră demonstrează pe deplin unitatea, solidaritatea și angajamentul nostru neclintit, ca Aliați, față de prevederile Tratatului Nord-Atlantic, inclusiv în ceea ce privește apărarea colectivă.
În același timp, alături de ceilalți Aliați din NATO, România va continua să susțină Ucraina cât va fi necesar, în lupta sa pentru pace și libertate”, a transmis președintele.
Mesajul lui Marcel Ciolacu
De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Marinei Române.
„Sunt bucuros să mă aflu astăzi, la Constanța, în această zi cu totul specială, invitat la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Marinei Române și a Forțelor Navale Române. Sfânta Maria să îi ocrotească pe marinari, pe toți cei care își sărbătoresc ziua onomastică și poporul român”, a transmis Ciolacu, pe Facebook.
Festivități grandioase la malul mării
Festivitățile au început la ora 10.00. Peste 3.000 de militari au participat la ceremonie cu avioane de vânătoare și elicoptere. În larg, 15 nave de război au putut fi admirate de curioși, au transmis ȘtirileProTV.
Ziua de 15 august se va încheia cu retragerea cu torţe a marinarilor şi cu un spectacol de artificii şi de drone, oferit de Primăria Municipiului Constanţa. Formaţia muzicală a Forţelor Navale, condusă de colonelul Cornel Ignat, va susţine un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanţa, între orele 20.00-20.30, după care marinarii se vor retrage cu torţe pe itinerariul Cazino – Faleză – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piaţa Ovidiu, unde Muzica Militară a Forţelor Navale îşi va continua reprezentaţia.