Astăzi se împlinesc 107 de ani de la naşterea lui Louis de Funès, unul din cei mai mari actori de comedie din istorie.
Louis de Funès şi-a creat o amprentă personală în rolurile jucate – un tip de vârstă medie, de statură mică și cu contorsiuni faciale (a fost supranumit „omul cu 40 de expresii faciale pe minut”), hiperactiv, răutăcios pe alocuri şi incontrolabil, toate acestea aducând un efect comic intens, mai ales în contrast cu personajele din filmele sale. În ciuda faptului că a fost cunoscut pentru nenumăratele roluri comice, despre de Funès se ştie că putea interpreta în egală măsură şi roluri sobre. Şi toate acestea se întâmplau în condiţiile în care în viaţa particulară era o persoană deosebit de timidă.
Portretul artistului
Louis Germain David de Funès de Galarza s-a născut la 31 iulie 1914, la Courbevoie, o suburbie a Parisului. Părinții săi, Carlos Luis de Funès de Galarza, de profesie avocat şi, mai apoi, bijutier și Leonor Soto Reguera, casnică, aparţineau nobilimii din Sevilla, însă se mutaseră în anul 1904 în Franţa, din cauza opoziţiei familiilor lor faţă de căsătoria acestora.
Un episod tragi-comic este legat de tatăl său: fiind comerciant de smaralde sintetice, acesta a ajuns într-o situaţie financiară disperată şi pentru a scăpa de probleme şi-a simulat sinuciderea aruncându-se în Sena. Şi-a lăsat astfel femeia „văduvă” să se descurce cu cei trei copii. După câţiva ani, Leonor a aflat că soţul ei trăia bine-mersi în Venezuela, l-a readus în Franţa, unde a murit în cele din urmă, în anul 1943.
În anii ’30, Louis de Funès cânta la pian în barurile din Pigalle, cartierul cu cele mai în vogă cabarete din Paris, pianul fiind una dintre cele mai mari pasiuni ale marelui actor – chiar dacă nu avea studii în acest sens -, el având o ureche muzicală de excepţie. Acesta a fost, de altfel şi motivul pentru care, în ciuda opoziţiei familiei sale, a renunţat la şcoală.
Louis de Funès s-a căsătorit prima dată la Saint-Étienne pe 27 aprilie 1936 cu Germaine Louise Elodie Carroyer, care i-a dăruit un fiu, Daniel Charles Louis, născut pe 12 iulie 1937. Pe 13 noiembrie 1942 cei doi divorţează.
Căsătorit cu strănepoata marelui scriitor Guy de Maupassant
În anii celui de-al doilea război mondial, actorul, necunoscut la acea vreme, se îndrăgosteşte de o secretară cu un nume celebru, Jeanne Augustine Barthélémy de Maupassant, strănepoata lui Guy de Maupassant, care îi devine soţie pe 20 aprilie 1943. În urma mariajului celor doi s-au născut doi fii: Patric, născut pe 27 ianuarie 1944, care nu a arătat niciun fel de atracţie faţă de actorie, a preferat medicina, şi a devenit un excelent radiolog şi Olivier, născut pe 11 august 1949, care a apărut în mai multe filme alături de tatăl său, dar a renunţat la cariera de actor şi a devenit pilot de avioane la Air France.
După ce a studiat un an de actorie la şcoala Simon din Paris, de Funès și-a început cariera de artist în piese de teatru, în care s-a bucurat de un succes moderat. Şi-a făcut debutul în cinematografie în 1945, la vârsta de 31 de ani şi de atunci a jucat, uneori magistral, în peste 130 de roluri în filme şi 100 de roluri în teatru, în următorii aproape 40 de ani.
Geniul din spatele seriei „Jandarmul”
Cariera sa a ajuns la apogeu în anul 1964, în urma succesului imens al filmului „Jandarmul din Saint-Tropez”, iar faima sa s-a consolidat în celelalte pelicule din aceeaşi serie: în 1965 – „Le gendarme à New York” („Jandarmul la New York”), 1968 – „Le gendarme se marie” („Jandarmul se însoară”), 1970 – „Le gendarme en balade” („Jandarmul la plimbare”), 1978 – „Le gendarme et les extra-terrestres” (Jandarmul și extratereștrii”) şi 1982 – „Le gendarme et les gendarmettes” („Jandarmul și jandarmerițele”).
A avut succes şi cu rolurile din trilogia „Fantômas”: 1964 – „Fantômas”, 1965 – „Fantômas se déchaîne” („Fantômas în acțiune”) şi 1966 – „Fantômas contre Scotland Yard” („Fantômas versus Scotland Yard”).
Louis de Funès a fost regele box–office-ului în Franţei între anii 1960-1970, şarmul său cinematografic atrăgând peste 150 de milioane de spectatori.De altfel, timp de mai bine de treizeci de ani, până la lansarea filmului Titanic în 1997, „Marea hoinăreală” a fost filmul cu cel mai mare succes din Franța.
Mituri și realități despre de Funès
Presa franceză a scris despre el că, traumatizat fiind încă din tinereţe de falimentul tatălui său, a devenit extrem de zgârcit. Se spune că îşi plătea taxiurile cu cecuri crezând că, datorită notorietăţii sale, îi va face pe şoferi să nu încaseze banii cuveniţi.
Criticii afirmă că talentul lui Louis de Funès funcţiona excelent în duete şi alături de nume celebre: cu Michel Galabru (superiorul lui în seria „Jandarmul”), cu Yves Montand în „La Folie des grandeurs” – 1971, cu Bourvil („Le Corniaud” – 1965 şi „La Grande Vadrouille” – „Marea hoinăreală” – 1966), cu Jean Gabin („Le Gentleman d’Epsom” – 1962 şi „Le Tatoué” – 1968), cu Fernandel sau Jean Marais, cu Mylène Demongeot (Fantômas), cu Coluche, sau cu Annie Girardot.
Louis era extrem de iubit în Franţa, fiind votat cel mai popular actor francez în urma unui sondaj de opinie din anul 1968. În anul 1980, îşi vede realizat un mare vis – adaptarea unei piese de Molière realizată în propria-i versiune. Tot în acel an, „Fufu”, aşa cum era poreclit actorul, a primit premiul César. La 27 ianuarie 1983, Louis de Funès a murit în urma unui atac cerebral. A fost înmormântat în grădina castelului pe care l-a dăruit soției sale – Castelul Clermont, situat pe Valea Loarei şi construit în secolul al XVII-lea.
Puţini ştiu că Louis de Funès a fost şi un pasionat cultivator de trandafiri, o specie de floare primind numele actorului după dispariţia sa.
După ce soţul ei a devenit o vedetă a cinematografiei franceze, Jeanne era omniprezentă, îl sfătuia în privinţa rolurilor pe care trebuia să le accepte sau să le refuze, negocia în secret cu producătorii, insista cu ardoare asupra regizorilor, ba chiar îi convingea să realizeze cât mai multe prim–planuri cu chipul soţului ei, pentru a-i pune în evidenţă ochii albaştrii.
Louis de Funès reprezintă un simbol al artei comediei, o legendă nemuritoare care continuă să încânte spectatorii și astăzi prin filmele sale de succes, devenite adevărate referințe ale spațiului cultural francez.