Scriitorul și omul de teatru Dinu Săraru a murit în această după amiază, la Spitalul Universitar din București, la vârsta de 92 de ani.
Romancierul a fost înconjurat în ultimele sale clipe de soția sa, Viviana și de fiicele sale, Ruxandra și Alexandra, informează Antena 3 CNN.
Dinu Săraru, omul de cultură al națiunii
Dinu Săraru a fost director de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a fost directorul Teatrului Național, Teatrului Mic și Teatrului foarte Mic din București.
Romanele sale pe teme țărănești „Niște țărani”, „Dragostea și revoluția” și Clipa” i-au adus faima înainte de 1989.
„A murit Dinu Săraru! În spatele acestei ferestre (casa omului de cultură – n.r.) am ascultat mii de poveşti. Dinu Săraru, cel care mi le spunea, a murit acum un sfert de oră!”, a anunţat pe Facebook scriitorul Ştefan Mitroi.
Biografie
Dinu Săraru, scenarist, scriitor, publicist, om de teatru, s-a născut la 30 ianuarie 1932, la Râmnicu Vâlcea. Săraru a debutat în presă la 13 noiembrie 1950, la Radio România.
În 1976 publică romanul „Clipa” transpus pe ecran sub același titlu. Romanul prefațează Trilogia „Dragostea și Revoluția” („Toamna roșie”, „Cei care plătesc cu viața”, „Speranța”).
În 2002 publică romanul „Ciocoii noi cu bodyguard” după care s-a făcut filmul „Ticăloșii”, apoi în 2011 romanul „Ultimul bal la Șarpele roșu”.
După romanele semnate de Dinu Săraru au fost făcute patru filme și patru piese de teatru.
Spectacolul după „Niște țărani” – scenariul și regia Cătălina Buzoianu – s-a jucat nouă ani cu casa închisă la Teatrul Mic și în teatrele naționale din Timișoara, Cluj și Iași. A creat „Teatrul Național de televiziune”, a condus Teatrul Mic 13 ani și a creat Teatrul Foarte Mic.
Dinu Săraru a fost distins cu numeroase premii literare și artistice și premiul Academiei Române. A fost membru al Academiei Oamenilor de Stiință din România și director fondator al „Magazinului actualității culturale românești CLIPA”, revistă încununată cu „Distincția Culturală” de către Academia Română.
Dinu Săraru a fost blogger pe platforma Adevarul.ro, unde publica în fiecare vineri dimineața. Ultimul său text pentru Adevărul, publicat vineri, 1 martie, este „Fals jurnal de ieri și de azi. Cronica Sărarilor II”.