Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment ce reuneşte ediţiile cu numărul şase ale Festivalului Internaţional de Film Buzău – BUZZ IFF şi Festivalului Internaţional de Teatru Independent COMIC 7 B, se desfăşoară în perioada 25 august – 25 septembrie în municipiul Buzău şi în mai multe locaţii din judeţ, invitatul special al festivalului fiind faimosul actor italian Franco Nero.
Potrivit organizatorilor, Franco Nero va fi prezent la Buzău în perioada 31 august – 2 septembrie, prilej cu care va participa şi la un eveniment dedicat publicului: vizionarea filmului Django (r. Sergio Corbucci, 1966), urmat de un Q&A, ambele programate în data de 1 septembrie. Festivalul va începe vineri, cu concertul Damian Drăghici & Brothers, ce va avea loc în Piaţa Dacia din municipiul Buzău, începând cu ora 19.
Deschiderea oficială a festivalului a fost precedată duminică, 22 august, de un eveniment de promovare ce a adus buzoienilor ocazia de a se bucura de a paradă a motocicliştilor care susţin cultura, o expoziţie de automobile retro şi o întâlnire cu personaje din filme de animaţie şi supereroi, precum şi cu personajele ce compun imaginea BIAF, personaje inspirate de Charlie Chaplin, I. L. Caragiale şi Fata cu cercel de perlă.
Printre evenimentele speciale BIAF se numără şi proiecţia filmului E pericoloso Sporgersi, restaurat 4K, în prezenţa regizorului Nae Caranfil, care va susţine şi un Q&A, premiera naţională a spectacolului de teatru Extraconjugal, produs de Teatrul de Artă, masterclass-urile de actorie (cu actorii Maria Obretin şi Virgil Aioanei), scenaristică (susţinut de regizorul Nae Caranfil), scenografie (cu scenograful Mihnea Mihăilescu), dedicate reprezentanţilor industriei, proiecţii de film românesc, cu filme ce au intrat recent sau urmează să intre în cinematografe, în prezenţa echipelor, precum şi o secţiune de Cinematecă.
La Buzău International Arts Festival va avea loc şi o cvadruplă lansare de carte a regizorului Alexander Hausvater, în cadrul unei întâlniri-eveniment, în premieră, cu publicul din Buzău, precum şi lansarea Colecţiei de Partituri a lui Nicolae Covaci (Phoenix), o primă carte de partituri muzicale ale celor mai cunoscute zece piese ale trupei Phoenix.
Publicul va putea participa şi la o serie de expoziţii, printre care, în premieră în România, expoziţia de pictură a lui Nicu Covaci şi Valeriu Sepi, precum şi o expoziţie de scenografie şi obiecte de recuzită a scenografului Mihnea Mihăilescu, expoziţia de pictură şi fotografie cu lucrările actorului Cristi Martin şi ale fotografului buzoian Theodor Tudose despre viaţa în pandemie.
Buzău International Arts Festival este organizat de Asociaţia CulturAll şi Asociaţia Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural Alexandru Marghiloman şi Consiliul Judeţean Buzău şi este finanţat de Ministerul Culturii.