Jason Momoa și-a cerut scuze după ce a făcut mai multe poze în interiorul Capelei Sixtine, unde fotografiatul este interzis, și pe care mai apoi le-a postat pe Instagram, relatează CNN. Pentru că a primit numeroase reacții negative, actorul a publicat ulterior pe rețeaua socială un videoclip în care apare fără cămașă, în sala de sport, și în care spune că nu a intenționat nicio clipă să nu respecte cultura italiană.
Jason Momoa s-a aflat în Italia la filmările pentru pelicula „Fast X”, iar la începutul săptămânii trecute, starul din „Aquaman” a postat pe Instagram imaginile pe care și le-a făcut admirând operele de artă din interiorul Palatului Papal din Vatican.
„Te iubesc, Italia! Ce început frumos pentru a ne bucura de ziua noastră liberă în Roma”, a scris Momoa în prima sa postare.
View this post on Instagram
Internauții s-au arătat indignați, iar unii au crezut că actorul, în vârstă de 42 de ani, a primit un tratament special.
„Noi, oamenii obișnuiți, nu avem voie să filmăm în interiorul Capelei Sixtine”, a comentat un utilizator. După ce Momoa a primit numeroase reacții negative, el a revenit cu un videoclip în care își cere scuze.
„Este ultima mea zi în Roma. Iubesc Italia. Dacă ați crezut vreo secundă că nu v-am respectat cultura, vreau să știți că nu a fost intenția mea”, a spus Momoa în mesajul său.
View this post on Instagram
Actorul a spus și că a mai vizitat Vaticanul și Capela Sixtină când avea 19 sau 20 de ani, iar acum, când s-a aflat acolo, oamenii au dorit să se fotografieze cu el.
„Am descoperit că oamenii își doreau foarte mult să facă fotografii cu mine, ceea ce este foarte ciudat în timpul unei excursii la Vatican, cu toate aceste minunății în jur. Dar am fost respectuos și am cerut permisiunea pentru ceea ce credeam că ar fi în regulă. Nu aș vrea niciodată să fac nimic pentru a nu respecta cultura cuiva. Așa că, dacă am făcut-o, îmi cer scuze. Am plătit pentru a avea acel moment privat și am făcut o donație frumoasă bisericii„, a continuat el.
Videoclipul cu scuzele lui Jason Momoa a depășit 3,7 milioane de viziualizări, mai scris CNN.
Sursă: Digi24.ro