ALEGERI PREZIDENȚIALE TURCIA 2023
Populația Turciei se consideră abandonată de stat, după cutremurul care a distrus majoritatea caselor din zona afectată. Numeroși tineri se simt alienați de politica naționalistă și autoritară a președintelui. Aeste motive ar putea fi suficiente pentru o victorie a rivalului lui Erdogan, Kemal Kilicdaroglu, informează Der Spiegel, Al Jazeera și The Guardian.
Recep Tayyip Erdogan, care se află în fruntea Turciei de peste 20 de ani, mai întâi ca prim-ministru și apoi, din 2014, ca președinte, a modelat țara într-o măsură mai mare decât oricare alt politician, de la Mustafa Kemal Ataturk și până în prezent. Acum însă, pentru prima dată, realegerea sa la scrutinul prezidențial de duminică nu mai este atât de sigură, potrivit Libertatea. Majoritatea sondajelor îl arată, de fapt, cu câteva puncte procentuale în spatele candidatului opoziției unite, Kemal Kilicdaroglu.
Dacă Erdogan este reales pentru încă un mandat, observatorii și mai ales criticii se tem că el ar putea transforma țara într-o dictatură, eventual declarându-se conducător pe viață și abolind alegerile. Cu toate acestea, au avertizat mulți comentatori, o victorie a opoziției nu ar plasa neapărat Turcia pe un nou drum. Kilicdaroglu s-a angajat într-adevăr să resusciteze democrația și statul de drept în țară. Dar nu este deocamdată clar dacă Erdogan ar accepta înfrângerea – sau dacă nu cumva ar căuta să îl imite pe Donald Trump și să își incite adepții la proteste.
Problema Siriei și criza cutremurului
De asemenea, Turcia găzduiește aproape 4 milioane de refugiați din Siria. În plus, Erdogan este unul dintre singurii șefi de stat care menține legături strânse atât cu Kievul, cât și cu Moscova. În estul țării, multe victime ale cutremurului devastator din februarie se simt abandonate de stat. Peste 50.000 de persoane au murit și aproximativ două milioane și-au pierdut casele. Mulți oameni dorm în corturi încă, iar efortul de reconstrucție va fi unul de durată.
Contracandidatul lui Erdogan
Omul care speră să intre în istorie prin victoria împotriva invincibilului Erdogan este Kemal Kilicdaroglu, liderul de 74 de ani al CHP. La prima vedere, politicianul pare mai degrabă discret și sobru. Nu ridică niciodată vocea și rămâne calm, indiferent despre ce vorbește. Când este întrebat ce s-ar întâmpla în cazul unei victorii a alianței sale, el spune cu un zâmbet: „Atunci va sosi, în sfârșit, primăvara”. Teoretic, la nivel ideologic, el se află în contrast puternic cu partidul cu rădăcini islamiste al lui Erdogan și cu baza sa conservatoare.
Cu toate acestea, în ciuda înclinațiilor sale laice, candidatul opoziției și alianța sa au promis să reprezinte toate facțiunile societății. Kilicdaroglu s-a născut în provincia Tunceli din estul Anatoliei, în familia unui funcționar public, și încă mai are legături strânse cu orașul său natal, iar în timpul vizitelor electorale din zonă își petrece noaptea în apartamentul cu trei camere al fratelui său. Este un amănunt pe care consilierii săi insistă, probabil pentru a sublinia contrastul cu luxul palatului prezidențial al lui Erdogan.
În campanie, candidatul s-a filmat în bucătărie, a vorbit despre prețuri și a făcut tot posibilul pentru a-și demonstra statutul de om mai degrabă simplu. Kilicdaroglu a fost, de asemenea, funcționar, înainte de a fi ales în Parlament în 2002 și de a deveni liderul partidului. Obiectivul lui Kilicdaroglu este de a reforma sistemul prezidențial implementat de Erdogan, opțiunea fiind aceea de a trece la un sistem parlamentar mai incluziv, în care rolul președintelui are mai puțină putere.
Cum va arată Turcia fără Erdogan
„Nu va mai exista o centralizare a puterii în mâinile președintelui”, a declarat recent pentru CNN Mehmet Karli, coordonator al Programului privind Turcia contemporană la Centrul de Studii Europene de la Universitatea Oxford. „Președinția va deveni o funcție simbolică, iar Turcia se va întoarce la democrația parlamentară”, a explicat Karli, care este totodată consilier al lui Kiliçdaroglu.