Coreea de Nord a livrat în 3 luni Rusiei 1 milion de obuze de artilerie, cu mult peste cantitatea livrată Ucrainei de țările UE pe durata întregului război ruso-ucrainean.
Conform unei analize bazate din surse deschise, doar din studierea și analizarea imaginilor furnizate de sateliții civili, Phenianul a livrat Rusiei nu mai puțin de 2.000 de containere maritime, cu diferite tipuri de muniții de artilerie. Institutul de Studii Strategice de la Londra (RUSI) a estimat că Ucraina a consumat în această vară 200.000 de obuze pe lună.
Vine o iarnă grea pentru ucraineni
Pe ucraineni îi așteaptă o iarnă foarte grea. Alături de ajutorul oferit de Phenian, Rusia a reușit să crească producția de rachete tactice și strategice, de la 40 de piese/lună, la 100 piese/lună, conform Digi24.
Conform serviciului secret sud-coreean (NIS), Phenianul a început livrările de armament către Rusia din luna august.
Pe 31 octombrie, Frontelligence – un grup recent înființat de experți independenți OSINT (de la Open Source Intelligence, informații din surse deschise) – a calculat că, de fapt, cantitatea de containere furnizate Rusiei de Coreea de Nord s-a dublat între timp și a ajuns la 2.000. Experții OSINT au calculat că numărul de obuze nord-coreene furnizate Rusiei depășește 500.000 de bucăți, estimarea fiind descrisă ca fiind „minimă”.
Conform estimărilor NIS, Phenianul a efectuat deja aproximativ 10 transporturi de echipamente militare către Moscova. Aceasta este aproximativ cantitatea de muniţii pe care Rusia o consumă în două luni în războiul său în Ucraina. În același timp, Rusia își propune să fabrice 2 milioane de obuze pe an. Comparativ, conform datelor din februarie 2023, toate țările UE pot produce la un loc cel mult 300.000 de obuze de artilerie pe an.
În aceste condiții, Ucraina are nevoie de minimum 1,5 milioane de obuze/an pentru a face față rușilor. În prezent, artileria Kievului e susținută de SUA, care au livrat 2 milioane de obuze. În perioada februarie-august 2023, UE a trimis Ucrainei 223.800 de obuze. Majoritatea munițiilor au provenit din depozite și stocuri.
Până acum, Kievul s-a bazat în primul rând pe sprijinul SUA.