Andreea Marin s-a îmbolnăvit de COVID-19, deși s-a vaccinat cu ambele doze de Astra Zeneca, în primăvara acestui an. Vedeta a declarat că a făcut o formă ușoară a bolii, că s-a tratat la domiciliu, simptomele fiind similare ca cele ale unei gripe destul de serioase.
Andreea Marin a trecut prin clipe grele acum aproaximativ două săptămâni când și-a dat seama că e posibil să fie infectată cu oul coronavirus și să aibă COVID-19. Bănuielile i-au fost confirmate, iar vedeta a fost pozitivă, motiv pentru care s-a izolat timp de 14 zile, la domiciliu. Abia acum, după ce și-a revenit, vindecându-se de Covid-19, Andreea Marin a povestit totul, cu lux de amănunte.
„Am fost puțin bolnăvioară în ultima perioadă și am stat acasă, ceea ce înseamnă că la un moment dat n-am mai putut să stau și m-am ridicat din pat. Am trecut și eu prin această experiență a COVID-ului de curând. N-a fost o plăcere. Mare parte din echipa cu care am lucrat într-un proiect, am călătorit în străinătate, am filmat, mare parte din echipă s-a îmbolnăvit.Probabil s-a transmis foarte ușor această variantă de la unul la altul. Și uite așa am trecut prin 14 zile de stat cuminte acasă.
„Am urmat tratamentul, am făcut tot ceea ce trebuie. Am urmat tot ce mi-a zis medicul. M-am izolat de cei din jur. Anterior, fiica mea a fost bolnavă, așa cum deja știți. Fiecare are părărea sa, eu am ales să fac vaccinul. Am văzut clar din această experiență cât a contat. Am făcut o formă ușoară comparativ cu ceilalți care nu au vaccinul. Este strict concluzia mea, nu fac reclamă vaccinului. Violeta nu a stat acasă. Am trecut prin boală amândoi, dar suntem liberi (n.r.: Adrian Brâncoveanu, iubitul vedetei). Am avut grijă unul de celălalt. Am depășit în paralel acest impas”, a mai spus vedeta.
Sursă: Viva.ro