Tinerii nu mai sunt atrași de cariera militară, astfel încât Armata Română este nevoită să îți facă reclamă în rândul tinerilor care participă vara aceasta la festivalurile de muzică.
Weekendul trecut, Armata și-a căutat recruți la Festivalul Neversea.
Ministerul Apărării Naționale se află în criză de personal
Aproximativ un sfert din posturi sunt vacante, iar situația pare dificil de rezolvat atâta timp când nici școlile militare nu par să mai atragă tinerii absolvenți de liceu.
La nivelul lunii aprilie a acestuia an, Ministerul Apărării Naționale (MApN) avea ocupate 72.037 de posturi, dar alte 22.617 posturi erau vacante, potrivit Adevărul. Situația posturilor vacante din Armata Română a început să se acutizeze în luna noiembrie a anului trecut, când erau ocupate 74.276 de posturi, dar numărul lor a început să scadă rapid mărind astfel numărul de funcții vacante până la totalul de posturi aprobat de 95.000.
„Soluția care se impune a fi adoptată de urgență pentru eliminarea deficitului major în rândul subofițerilor o reprezintă formarea acestei categorii de personal din rândul soldaților și gradaților profesioniști, care au absolvit, cu diplomă de Bacalaureat, studii de nivel liceal.
Adoptarea demersului prin ordonanță de urgență este determinată de necesitatea organizării imediate a cursurilor de formare a subofițerilor, luptători și specialiști militari, din rândul soldaților și gradaților profesioniști, în vederea diminuării deficitului foarte mare existent la nivelul acestei categorii de cadre militare”, a transmis MApN.
Armata Română își face reclamă în rândul festivalierilor
Reprezentanții MApN au răspuns festivalierilor la curiozități, iar la standuri au fost studenți de la academiile militare, studenți de la școlile militare sau elevi de la liceul militar.
„În primul rând avem conflictul de lângă noi, de frica de război, practic, lucru care se poate vedea și în dinamica demisiilor și în împuținarea candidaților care aleg școlile militare. Toată această frică de război poate fi anihilată. Suntem într-o lume concurențială și drept urmare oferta financiară trebuie să fie mult mai consistentă, iar acest lucru trebuie făcut public cu orice ocazie.
Apoi, foarte important, îmbunătățirea dotărilor de tot felul, de la echipament individual la sisteme moderne de armament, pentru că acestea din urmă dau mare încredere. Bine echipați, mulți tineri vor înțelege că, în cazul unui conflict, riscurile de a fi afectați personal sunt mai mici”, a explicat analistul militar Aurel Cazacu