Monica Poli, o femeie de 57 de ani din Veneția, a devenit una dintre cele mai populare persoane din mediul online datorită inițiativei sale a-i atenționa pe turiști să fie atenți la hoții buzunare, scrie The New York Times.
Femeia „patrulează” zilnic străzile și strigă tare „Atenție, hoț de buzunare!”, un strigăt care a devenit viral pe rețelele de socializare, aducându-i o faimă neașteptată, mai ales pe TikTok.
Poli face parte dintr-un grup cunoscut sub numele de Cittadini Non Distratti – cetățenii nedistrați – care se plimbă prin oraș strigând la persoanele pe care le consideră hoți de buzunare. Grupul civil, din care fac parte 50 de oameni, activează de mai mulți ani, dar abia recent și-a deschis cont pe Instagram și TikTok, unde sute de mii de oameni le urmăresc și apreciază activitatea.
Femeia face senzație pe TikTok
„Am deschis cont pe TikTok și Instagram pentru a-i face pe oamenii din toată lumea să știe că atunci când vii la Veneția, trebuie să fii atent”, a spus Monica Poli. Iar clipurile cu ea au devenit virale, grație vocii sale inconfundabile: „Attenzione, borseggiatrici! Attenzione, pickpocket!”, strigă ea.
@cittadininondistratti2 #pickpockets #CITTADININONDISTRATTI #VENICE #VENICE #BORSEGGIATRICI #PICKPOCKETS #VENEZIA ♬ suono originale – Cittadini Non Distratti
Replica ei, deja cunoscută, a ajuns să fie remixată inclusiv la festivalul Tomorrowland, unul dintre cele mai cunoscute din lume, conform Libertatea.
„Attenzione, pickpocket!”
În 2019, The Economist a relatat că grupul din care face parte Monica Poli a fost responsabil pentru o treime din toate arestările de hoți de buzunare efectuate în Veneția.
Ea patrulează străzile din Veneția seara, după ce iese de la muncă. „Fac curat la birouri. După, îmi petrec timpul protejând turiștii. Pot fi trei, patru, cinci, șase ore”, a spus Poli. Întrebată la ce e atentă pentru a-i surprinde de hoți, Poli a spus că observă „felul în care se uită la oameni, felul în care se uită la genți”, iar până acum nu i s-a întâmplat să numească pe cineva hoț de buzunare pe nedrept. „Am un al șaselea simț. Când îi văd, știu că sunt hoți de buzunare. Este atât de ciudat să spun… Am ceva în mine și îi recunosc imediat”, a mărturisit Monica Poli.
„În această dimineață, eram în autobuzul spre Veneția. Din autobuz am văzut doi bărbați și o femeie pe stradă. Nu-i mai văzusem niciodată. Am ieșit din autobuz și i-am prins. Mă uit la femeie și avea geanta deschisă. Erau doi polițiști și le-am spus «Oprește-i!». Erau hoți de buzunare. Într-un minut, au furat portofele de la trei familii”, a mai povestit femeia.
@cittadininondistratti2 #VENEZIA #CITTADININONDISTRATTI #BORSEGGIATORI #VENICE #pickpockets #cittadininondistratti #PICKPOCKETS ♬ suono originale – Cittadini Non Distratti
„Vocea mea este peste tot!”
Femeia a recunoscut că s-a confruntat însă și cu reacții violente din partea celor pe care i-a numit hoți de buzunare. „A existat un incident în urmă cu aproximativ cinci ani. Patru fete s-au luptat cu mine. Eram singură. Oamenii s-au oprit să privească și nimeni nu a intervenit. A fost teribil. Am avut gâtul imobilizat timp de 20 de zile”, a spus Monica Poli.
Femeia spune însă că nu se va opri din a avertiza turiștii să fie atenție la bunurile lor. „Vocea mea este peste tot! Sunt fericită pentru că mesajul a ajuns acolo unde ne-am dorit. Vrem ca turiștii, cei care vin la Veneția și Milano, să fie atenți. Hoții de buzunare sunt atât de rapizi”, a mai spus Monica Poli.
Femeia a mărturisit că a început să fie și recunoscută de alți turiști. „Eram pe stradă, un turist s-a uitat la mine și mi-a spus «tu ești attenzione pickpocket». Era cu fiica lui. I-am spus că da și a vrut să facem o poză. Cred că era din Danemarca”. Întrebată de reacția turiștilor, Monica Poli a spus că aceștia sunt nedumeriți câteva secunde, dar apoi înțeleg și îi mulțumesc pentru ceea ce face.