Noul card electronic de identitate, care va înlocui treptat actuala carte de identitate, este în teste la Cluj pentru următoarele șase luni iar ulterior, până la sfârșitul anului viitor, toate serviciile de evidență a populației din țară vor putea emite aceste carduri. Buletinul electronic va fi o cheie de acces pentru servicii publice din administrația publică, de tip de e-guvernare, și va înlocui cardul de sănătate. Cardul va putea fi folosit, de exemplu, pentru accesarea digitală a diplomelor, a carnetului de conducere și pentru emiterea actelor digitale de stare civilă, a declarat Cătălin Giulescu, chestor al Direcției pentru Evidența Persoanelor.
De ce a fost nevoie de această schimbare?
Buletinul actual este confecționat după o tehnologie din anii ’90, ceea ce îl face extrem de ușor de falsificat. România a fost obligată de Uniune Europeană să întărească măsurile de securitate. „În cadrul cipului trebuie inserate imaginea a două amprente și imaginea facială a persoanei, respectiv fotografia persoanei. Pe față vom avea în primul rând însemnele Uniunii Europene, cele 12 steluțe galbene, iar în interiorul acestora va fi însemnul statului emitent. Numele, prenumele, CNP-ul, data nașterii, data expirării, seria și numărul și emitentul. Pe verso vom avea data emiterii și domiciliul. În acest moment discutăm de tipărirea domiciliului pe cartea electronică”, a adăugat chestorul Cătălin Giulescu.
Condiții și drepturi noi
Cei cărora le expiră actul de identitate vor primi noul buletin electronic și vor avea unele avantaje. Iar cei care nu doresc un document cu CIP, pot opta pentru buletinul simplu, doar că nu vor mai putea călători în baza lui în afara granițelor.
„Putem vorbi de servicii de înmatriculare, de eliberarea cazierului judiciar, plata taxelor și a impozitelor de la distanță doar utilizând cartea electronică pentru a te autentifica în sistemele informatice. Deci, persoana care solicită accesul la un serviciu nu mai trebuie să meargă la ghișeu să facă dovada legitimarii, ci prin cartea electronică identitatea îi va fi certificată și i se va permite accesul la servicii de la distanță”, a mai explicat Cătălin Giulescu.
În premieră și copiii vor putea avea buletin electronic, indiferent de vârstă, la solicitarea părinților. Taxa pentru noul act va fi de cel puțin 15 euro.