Povestea azilelor groazei continuă
Şapte persoane au fost găsite în subsolul unui centru de îngrijire din Mureş. Oamenii erau bătuţi şi ţinuţi în condiţii inumane.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, joi seară, că a dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului, în urma informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice asupra unor abuzuri şi violenţe comisie împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş, precizează ObservatorNews.
Din totalul de 30 de persoane identificate, 7 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecțiuni cronice, au transmis reprezentanţii ISU.
„A fost solicitată o ambulanţă, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, au fost anunţaţi şi reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, pentru luarea măsurilor legale din competenţă”, a transmis Poliţia Română.
Ministrul Muncii: „Situaţia de la Mureş este intolerabilă!”
„Situaţia de la Mureş este intolerabilă! Aşa cum a cerut şi premierul Marcel Ciolacu, vinovaţii trebuie să răspundă! Solicit urgent Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor de această situaţie revoltătoare”, a scris Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, joi pe Facebook.
De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu a reacționat vehement cu privire la această situație:
„Ca urmare a informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului în cazul unor abuzuri şi violenţe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş. Conform informaţiilor primite, victimele erau ţinute închise şi supuse unor acte de violenţă, necesitând de urgenţă intervenţii medicale”, a transmis Marcel Ciolacu, joi pe rețeaua de socializare Facebook.