Benone Sinulescu și-a dat ultima suflare la vârsta de 84 de ani. Acesta a lăsat multă durere în urmă, fiind unul dintre cei mai apreciați artiști din toată lumea. El o să fie dus la o casă mortuară, iar apropiații vor putea să îl conducă pe ultimul drum la cimitirul Eternitatea.
Benone Sinulescu a avut o carieră spectaculoasă
Benone Sinulescu s-a născut la data de 24 mai 1937, într-o familie muncitoare. Acesta s-a îndrăgostit de muzică încă de la o vârstă foarte fragedă. moștenind talentul de la tatăl său. El a cântat în corul bisericii, la Denii și la Prohod.
Acesta a terminat școala elementară în Siriu, apoi a devenit solistul școlii din Pleșcoi, dar și dirijorul corului. Artistul a fost extrem de ambițios, așa că nu s-a lăsat până nu a reușit să ajungă pe culmile succesului. El a dat examen la Școala Specială de Muzică, însă a intrat abia la a doua încercare.
La doar 18 ani, el înregistra piese ca ‘La lenuța sub cerdac’, ‘În munții Buzăului’ și ‘Străina mamei, străină’. Acesta a susținut numeroase concerte în țară, dar și peste hotare. Artistul a cântat pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Leonid Brejnev, Nikita Sergheevici Hrușciov și alții.
Benone Sinulescu, apreciat peste tot în lume
De asemenea, acesta a fost invitat în Coreea comunistă la un moment dat, pentru a susține un concert la aniversarea de 80 de ani a fostului președinte Kim Ir Sen. În 1967, el primea Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a ‘pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică’.
În 2002, Benone Sinulescu primea de la președintele României de la acea vreme, Ion Iliescu, Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în 2004, lui îi era acordat și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D –’Arta Spectacolului’, potrivit Impact.ro.
Benone Sinulescu a murit la 84 de ani
Benone Sinulescu s-a stins după ce făcut o pneumonie de aspirație. Regretatul artist nu a vrut să fie dus la spital. Acesta o să își ducă somnul de veci la cimitirul Eternitatea. Soția starului este distrusă de durere după ce el și-a încheiat socotelile lumești.
„Am rămas singură, era bine, ne bucuram, dar a făcut o pneumonie de aspirație și s-a dus, n-a vrut să fie dus la spital, de frică, din cauza Covid-19.” a declarat soția lui Benone Sinulescu.
Sursă: Playtech.ro