Cetățenii europeni sunt îngroziți de o posibilă pană de curent la nivel continental. Pe fondul crizei energetice actuale, în mediul online au apărut vehiculații despre o posibilă pană de curent la nivel european. Zvonul care a îngrozit cetățenii Uniunii Europene a pornit de la anunţul ministrului Apărării din Austria. În mesajul său public, acesta a îndemnat oamenii să se pregătească pentru diverse situaţii excepţionale. Ministerul Apărării a lansat chiar şi un ghid pentru informarea cetățenilor austrieci.
Posibilitatea apariției unui astfel de incident este limitată, având în vedere modul în care este structurat sistemul energetic din Europa.
Austria și pana de curent
Trebuie menționat că acest subiect este abordat doar pe pagina Ministerului Apărării din Austria. Toată îngrijorarea a pornit din cauza crizei energetice prin care trece Europa în acest moment. În ciuda situației dificile cu care statele europene se confruntă în prezent, chiar dacă s-ar opri livrarea de gaze prin Ucraina, continentul ar fi în continuare alimentat cu gaz natural prin Nord Stream 1.
Sistemul energetic din Europa
Un astfel de eveniment nu ar putea fi posibil datorită sistemului energetic european, care e format din mii de linii care interconectează țările Uniunii Europene. Linii ce fac imposibilă o pană generală de curent.
Cetățenii s-ar putea confrunta cu o astfel de situație doar în caz de dezastre naturale, cum au fost inundațiile din această vară din vestul continentului. În acea perioadă, mai multe orașe din Germania au rămas fără curent electric. Cu toate acestea, autoritățile din Austria aduc în discuție și posibilitatea unui atac cibernetic de amploare asupra sistemului energetic. Scenariu puțin probabil, de alfel deoarece există un sistem european de protecție a spațiului cibernetic.
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, a explicat că o astfel de împrejurare poate fi evitată prin construirea unor noi capacități de producție de tipul reactoarelor modulare de dimensiuni mici (SMR). Potrivit declarațiilor sale, România va beneficia curând de o centrală cu o astfel de tehnologiă. Construcția va fi realizată în parteneriat cu Statele Unite ale Americii.
Sursă: Capital.ro