Mii de pelerini ating şi sărută zilnic racla cu moaştele Sfintei Parascheva, până la acest moment numărul acestora ajungând la 22.000. Tot în Iași, în curtea Spitalului de Boli Infecţioase, permanent sunt ambulanţe cu pacienţi COVID, care stau la coadă. Medicii cer lockdown pentru cel puţin două săptămâni.
La Iaşi se desfăşoară, în aceste zile, pelerinajul la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cel mai mare din ţară, chiar în perioada în care municipiul se află în scenariul „roşu închis”, dat fiind faptul că incidenţa cumulată a cazurilor de SARS-CoV-2 este mai mare de 6/1000 locuitori. În acest an, numărul credincioşilor care trec pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva este mai mic decât cel din anii trecuţi. Cel puţin aşa arată cifrele înregistrate până acum.
Aproape 500 de oameni pe oră au trecut pe la raclă. Potrivit organizatorilor, de vineri dimineaţă, de la ora 06.00, când moaştele sfinte au fost scoase din Catedrala Mitropolitană, până duminică, 10 octombrie, la prânz, prin faţa raclei au trecut şi s-au închinat aproximativ 22.000 de persoane. În Curtea Mitropolitană, constant, se află câteva sute de pelerini care stau la rând pe culoarul special amenajat cu ajutorul gardurilor metalice. Alte câteva sute de persoane vin la slujba liturgică care se oficiază în fiecare zi.
Toţi pelerinii poartă măşti de protecţie, însă atunci când ajung la racla Sfintei Cuvioase Parascheva cei mai mulţi dintre ei aleg să-şi dea masca jos pentru a săruta moaştele sfinte. La fiecare zece minute, suprafaţa de plexiglas aşezată peste racla depusă în baldachinul din curtea Catedralei este dezinfectată.
Autorităţile din Iaşi au restricţionat deplasarea persoanelor în municipiul Iaşi, în intervalul 20.00-05.00, după ce rata de incidenţă a depăşit opt cazuri la mia de locuitori. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei spune că nu s-au înregistrat incidente deosebite, cu excepţia faptului că unii pelerini nu au putut ajunge în intervalul 20:00 – 05:00 la racla cu moaştele sfinte, pentru că nu aveau certificat verde. „(…) ţinându-se cont de o interdicţie generală de circulaţie, unii pelerini au fost opriţi pentru că nu aveau acel certificat verde. Ne dorim să reînnoim acest apel, această rugăminte către autorităţi. De altfel, la nivelul autorităţilor locale găsisem această înţelegere, dar ne dorim să existe o decizie care să aibă un efect în plan practic. Anume, să se interpreteze legea în spiritul ei, nu în litera ei”, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Conducerea Mitropoliei din Iaşi speră ca autorităţile să manifeste înţelegere şi să facă o derogare pentru ca pelerinii să poată circula pe timpul nopţii pe străzile Iaşului. „Este mai logic, mai sănătos, să fie lăsaţi pelerinii să se închine noaptea, atunci lucrurile decurg mai repede. Sperăm să existe această înţelegere şi să se ia o decizie punctuală. Noi precizăm că nu ne dorim ca accesul pelerinilor să fie restricţionat pe niciun fel de motiv. Nici ca anul trecut, pe motiv de domiciliu, nici pe alte motive care pot aduce tulburare şi discriminare”, a mai transmis pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
La ora actuală toate locurile din spitale pentru pacienţii COVID-19 sunt ocupate. Incidenţa crescută a infecţiei în rândul populaţiei îi face pe mulţi ieşeni care prezintă simptome de boală să solicite testarea la domiciliu. Însă, numărul de echipe ale Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi este limitat. Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, susţine că în România se impune intrarea în lockdown timp de cel puţin două săptămâni. De asemenea, acesta subliniază că vaccinarea ar trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii profesionale. „Este momentul să fie iniţiat un lockdown de cel puţin două săptămâni. De asemenea, ar trebui introdusă obligativitatea vaccinării unor categorii profesionale, precum cadrele medicale, cadrele didactice sau alţi angajaţi expuşi riscului”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.
Medici ieşeni au declarat în ultimele zile că există o disperare în ochii pacienţilor, dar şi o oboseală fizică şi psihică în rândul cadrelor medicale. „Nu este târziu să ne vaccinăm nici acum. Efectele le vom vedea peste o lună, când datorită creşterii ratei de vaccinare, numărul pacienţilor cu forme severe şi care necesită internare va intra pe o fază de platou, urmată de o scădere treptată”, a conchis medicul Florin Roşu.
Sursă: Adevarul.ro