În 2015, s-a mediatizat faptul că șapte hectare din Parcul Herăstrău, vândute de Biroul de Turism și Tranzacții S.A. (BTT) în 1999 unei firme controlate prin interpuși de omul de afaceri Bartolomeu Finiș, se întorceau la Primăria Capitalei, după 13 ani de procese.
Primarul de atunci al Capitalei Sorin Oprescu anunța pompos că zona va fi amenajată ca parc. Opt ani mai târziu, spațiul verde este în continuare plin de terase, aceleași care funcționau și înainte, potrivit HotNews.
Pe cele 7 hectare se află terenuri de tenis, dar și multe restaurante, unele construite înainte de 2015, altele după 2015. Deși au trecut 8 ani de când cele 7 hectare au intrat în domeniul public, spațiul verde este în continuare plin de restaurante și baruri, iar firma care a pierdut în 2015 dreptul de proprietate asupra spațiului verde încasează în continuare bani de pe urma acestora.
Municipalitatea nu a făcut nici până în prezent un inventar al construcțiilor de pe spațiul verde ca să vadă dacă au fost construite legal. Singurul demers făcut de primarul general, Nicușor Dan, a fost pentru recuperarea unei bucăți de 7.200 de mp din bucata de 7 ha, suprafață care a fost vândută înainte de sentința Curții de Apel din 2015, precizează sursa citată.
Nicușor Dan, a declarat anul trecut că autorizațiile de construire pentru terasele și restaurantele din Parcul Herăstrău ar fi ilegale, dar a expirat timpul în care puteau fi atacate.
Deși revendicate de primărie, cele 7 hectare sunt ocupate de restaurante
Atât administrația Firea, cât și administrația Nicușor Dan au eșuat în a elibera spațiul verde din Parcul Herăstrău.
Potrivit extraselor de carte funciară, pe cele 7 hectare sunt 24 de construcții, însă nu toate sunt restaurante, o parte sunt anexe. Primăria Capitalei încasează de la firmele care au clădiri pe acest teren până la 4000 de euro/lună.
Inventarul clădirilor realizat abia după opt ani
Dincolo de aceste procese, în care s-a apărat, în ultimii 8 ani, municipalitatea nu a făcut însă niciun demers ca să recupereze bucata de parc și să o elibereze de construcțiile de acolo.
Primăria Capitalei urmează să facă un inventar al clădirilor de pe cele 7 hectare să vadă care sunt construite legal, care sunt construite ilegal și cu ce drept ocupă spațiul verde.
7.200 de metri pătrați din parc s-au evaporat
Pe lângă cele 7 hectare recuperate în instanță, din terenul BTT-ului a mai făcut parte și o bucată de 7.200 mp, care în timpul procesului de recuperare a celor 7 hectare din Herăstrău, în 2011, a fost vândută de Domino 94 Impex firmei Salberg Dezvoltare SRL, iar conform datelor din cartea funciară, terenul aparține și acum acestei firme, deși municipalitatea a vrut să-l intabuleze în nume propriu.
Primăria Capitalei a cerut abia în 2022 în instanță recuperarea celor 7.200 de mp din Parcul Herăstrău.