O nouă armă împotriva COVID-19 ar putea fi disponibilă în scurt timp. Compania Pfizer a cerut autorizare de urgenţă în Statele Unite pentru o pastilă care reduce riscul de deces şi spitalizare cu aproximativ 90%. În România, tratamentul revoluţionar ar putea ajunge în prima parte a anului viitor, după ce primeşte aprobarea din partea Agenţiei Europene a Medicamentului.
Pastila botezată Paxlovid poate fi administrată cu uşurinţă, acasă, imediat ce apar primele simptome ale infecţiei. Ideal, în primele trei zile. În studiile clinice, care au fost făcute pe adulţi care aveau un risc mare de a dezvolta forme grave de COVID-19, 89% dintre pacienţi nu au avut nevoie de spitalizare, iar riscul de deces a fost redus cu sută la sută.
Dr. Mikael Dolsten, reprezentant Pfizer: Inhibă unul dintre componentele importante ale virusului şi face imposibilă reproducerea lui în organism.
Tratamentul cu pastila Paxlovid, anti-COVID, va costa aproximativ 700 de dolari
Se iau 6 pastile de Paxlovid pe zi, timp de cinci zile. Se ia împreună cu un vechi medicament destinat pacienților cu HIV, care ajută pastila dezvoltată de Pfizer să rămână activă în organism mai mult timp. Eficienţa i-a uimit chiar şi pe cercetători.
Dr. Mikael Dolsten, reprezentant Pfizer: Cred că acesta este unul dintre cele mai mari progrese pentru un medicament înregistrate de virusologie.
Pfizer a anunţat că va permite şi altor companii să producă medicamentul, pentru ca tratamentul să fie disponibil pentru cât mai mulţi pacienţi. Este al doilea antiviral, aruncat de oamenii de ştiinţă în lupta cu temutul virus, după pastila celor de la Merck, aprobată deja în regim de urgenţă în Marea Britanie.
Sursă: Observatornews.ro