Cel mai mare Târg de Crăciun din România se va deschide în curând în Capitală!
Cele peste 130 de căsuţe de Crăciun vor găzdui meşteşugari din toate zonele ţării și vor comercializa globuri pictate manual, clopoţei din ceramică, coroniţe împletite şi alte decoraţiuni şi ornamente specifice, icoane şi obiecte din lemn, ii şi costume tradiţionale, jucării, accesorii, bijuterii, podoabe şi cosmetice naturale.
Brad de 30m în Piaţa Constituţiei
Deschiderea oficială – 30 noiembrie, Ziua Naţională a României – 1 Decembrie, Sfântul Nicolae, Ajunul şi cele două zile de Crăciun, precum şi weekend-urile vor fi sărbătorite prin concerte susţinute de ansambluri, artişti de renume, trupe îndrăgite, precum şi prin activităţi speciale, organizate împreună cu partenerii Târgului de Crăciun Bucureşti, potrivit ObservatorNews.
Programul Târgului de Crăciun
Târgul de Crăciun Bucureşti va fi deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 12.00 – 22.00, iar sâmbăta şi duminica de la 10.00 la 22.00.
De Ziua Naţională a României – 1 Decembrie, publicul este aşteptat începând cu ora 10.00, iar în Zilele de Crăciun, programul este următorul: pe 25 decembrie – de la ora 12.00, iar pe data de 26 decembrie – începând de la 10.00.