Consiliul General al Municipiului București (CGMB) pregătește în parteneriat cu Registrul Auto Român (RAR), Poliția Rutieră și Poliția Locală o serie de surprize pentru cei care au mașini și motociclete zgomotoase.
Conform unui membru CGMB, Capitala va fi declarată teritoriu în care un autovehicul care depășește limita maximă de zgomot admisibilă va fi sancționat. În acest sens, RAR, Poliția Rutieră și Poliția Locală vor colabora îndeaproape pentru a realiza operațiuni de control comune în zonele din București cunoscute ca fiind preferate de cei cu mașini ale căror sistem de evacuare a fost modificat.
Este de notat faptul că ITP-ul deja verifică acest aspect, însa unii proprietari modifică înainte și după efectuarea inspecției sistemul de evacuare, astfel încât certificatul să arate că nu există nicio problemă. Soluția gândită de CGMB o reprezintă controalele în trafic.
Planul pe termen scurt al CGMB este ca RAR și Poliția Rutieră să organizeze controale în trafic începând de anul acesta, urmând ca din 2022 Primăria Municipiului București (PMB) să aibă o echipă de tehnicieni care să fie instruită pentru a putea face aceste verificări cu Poliția Locală în vederea aplicării sancțiunilor corespunzătoare.
Un București mai liniștit pe timp de noapte
Pe termen lung, CGMB are în pregătire instalarea de echipament specific care măsoară automat nivelul de zgomot produs de mașini și motociclete pentru realizarea unei hărți de zgomot care va releva locurile exacte unde trebuie acționat cu prioritate.
În România, conform art. 17 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997 nivelul de zgomot exterior se măsoară la 3 m de peretele exterior al locuinței și trebuie să fie mai mic sau egal cu 50 dB(A) (curba de zgomot 45). În casă, ziua, limita maximă este de 35 dB(A) (curba de zgomot 30).
Noaptea, limitele maxim admise pentru nivelul de zgomot se reduc cu 10 dB. Astfel, nivelul de zgomot maxim admis devine după orele 22:00 – maximum 40dB(A) pentru exterior și 25 dB(A) pentru interior.