În decembrie trecut, Ciprian Tudosă publica pe rețelele sociale o poză cu palmele pline de crăpături și bășici care a creat un impact vizual puternic. Șapte luni mai târziu, el și Marius Cozmiuc au cucerit argintul olimpic, simțind în mâinile brăzdate greutatea medaliilor.
Palmele canotorilor sunt aspre, muncite, decorate cu tot felul de urme, cicatrici și răni. E prețul contactului nemijlocit cu instrumentul, ramă sau vâslă, care îi ajută să propulseze barca pe apele mondiale. „Pielea își pierde rigiditatea, vechile bătături se rup, iar sub ele se fac bășici noi, care se sparg și așa apar crăpăturile și zonele cu carne vie. E normal, pielea se usucă, se rupe, cu cât tragi mai tare la rame”, detaliază Ciprian, explicând că toate rănile apar în forma lor nouă, proaspătă, după o pauză oricât de mică.
„Durează cam o lună până când noile bătături de închid și nu mai avem dureri. Pielea palmelor se întărește, dispar rănile, dar numai așa ne putem vindeca, vâslind. Dacă ne-am opri chiar și câteva zile, ar însemna să o luăm de la capăt”, adăuga el.
„Mănușile nu sunt de folos!”
Tot Tudosă a explicat și de ce nu pot purta mănuși nici la antrenamente: „Am încercat, dar nu ne ajută deloc. Dacă pui mănuși, nu mai simți bine mânerul ramelor. Îți alunecă mâinile, nu mai poți trage la intensitate maximă. Ne mai punem bandaje pe zonele crăpate, dar și ele se desprind după câteva minute de vâslit. Mănuși folosim doar la sala de forță, ca să putem apuca halterele”.
Chiar dacă vâslesc zilnic cu durere, fiind nevoiți să tragă la „galere” cu palmele ce par că n-au să se mai vindece vreodată, visul unei medalii de aur îi făcea să treacă mai departe.„Numai la asta ne gândim. Știm pentru ce suntem aici și nu vrem decât titlul olimpic, pentru că am demonstrat că se poate, iar acum pretențiile sunt mari. Asta merită orice sacrificiu, orice durere. Noi suntem obișnuiți, fiindcă facem asta de atâția ani”, spunea și Marius Cozmiuc. A ieșit până la urmă un argint prețios, de care băieții s-au bucurat zgomotos, cu râsete, lacrimi abia ghicite și îmbrățișări.
Colegul său, Ciprian, povestea la începutul anului cum se desfășura o zi în cantonamentul din Italia: „După micul dejun e primul antrenament, pe apă. Când pui mâna pe rame, atunci e cel mai dureros. Ne dăm cu alifii, ne mai pansăm seara, dar a doua zi, când strângi mânerul ramei, îți dai seama că e cam degeaba, doare rău. După vreo 4-5 kilometri e parcă mai bine, începi să te mai obișnuiești”.
Antrenamentul în barcă nu e partea cea mai dureroasă a zile. „La duș, după antrenamente, e cel mai rău. Apa fierbinte, în contact cu carnea vie de pe mâini, ne provoacă usturimi și dureri foarte mari. Nu mai știi unde să-ți mai ascunzi mâinile, îți vine să renunți, să nu te mai speli”, explica Ciprian. Strângi din dinți, te duci în cameră, dai iar cu alifii, pui bandaje. E o perioadă mai grea, dar nouă ne place ceea ce facem și de aceea trecem peste asta. Avem un țel și asta ne motivează dincolo de durere!”
Un stelist și un dinamovist se au ca frații
Chiar dacă îi despart 5 ani, dar și rivalitatea de la club, Ciprian Tudosă fiind legitimat la Steaua, iar Marius Cozmiuc la Dinamo, cei doi sunt ca frații. Se amuză când îi întrebi cum încap în aceeași barcă îngustă orgoliile unui stelist și ale unui dinamovist. „Nu avem noi d-astea. Suntem adversari pe la «Naționale», dar în rest suntem colegi și prieteni, o echipă”, spune Marius.
Ultima dată s-au confruntat la Campionatul Național de fond din 2019, pe distanța de 6.000 de metri, unde a câștigat echipa lui Ciprian. La lot sunt o echipă din 2018. În acel an au ieșit pe doi la Mondiale și au cucerit bronzul continental. La Europene, au luat argintul în 2019, la Lucerna, iar anul acesta au câștigat aurul la Poznan.
