Ciclonul mediteranean care a făcut ravagii în Italia se îndreaptă spre estul Europei. Țara noastră va fi afectată, iar până la sfârșitul lunii mai sunt așteptate ploi torențiale și căderi de grindină.
„Vorbim de fenomene de instabilitate accentuate datorate sistemului format în Marea Mediterană, acest ciclon care a acționat în special asupra Italiei și nu în ultimul rând asupra Mării Adriatice, pentru că acestea au fost zonele cele mai afectate. În Italia cantitățile de precipitații s-au apropiat chiar și de 200 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. A fost cod roșu în zonele afectate. El s-a deplasat, a afectat și centrul Europei, iată că și Croația este sub cod roșu„, a declarat Elena Mateescu, director ANM.
Ciclonul amenință întreaga Europă
Jumătate din Europa este sub avertizare de vreme severă – vânt de peste 120 de kilometri pe oră şi ploi abundente.
„Ciclonul se va deplasa până în zona de est, sud-est a Europei (…) și cu siguranță rămân de interes și zonele din partea de sud, sud-est și est până săptămâna viitoare. Dar până săptămâna viitoare, și pe parcursul nopții și chiar și mâine vor mai rămâne de interes, sub influența acestui ciclon zone din Oltenia, Banat, Crișana și Maramureș pentru că el încă își mai produce efecte având în vedere încărcarea cu umezeală„, a precizat directorul ANM, conform Adevărul.
De asemenea, directorul ANM a subliniat faptul că până la sfârșitul lunii mai vremea va fi instabilă: „Chiar și în debutul săptămânii viitoare, până la sfârșitul primăverii (…) la nivelul Europei incluzând și România, fenomenele de instabilitate vor fi de interes (…) pentru că ne așteptăm ca și săptămâna viitoare să înregistrăm la nivelul acesteia, în intervalul 22 – 29 mai, valori ale precipitațiilor peste medie, în special în sud, sud-est și est„.
Ploile a făcut ravagii în Italia
În Italia a plouat atât de mult încât viiturile au luat pe sus maşini grele de câteva tone şi au trecut cu forţă distrugătoare prin curţile localnicilor. Ca măsură de precauţie, şcolile din Bologna şi Ravenna au fost închise.
Bosnia şi Croaţia arată ca după potop. În multe oraşe, localnicii pot să mai meargă doar cu barca. Şoselele sunt la doi metri sub ape. Sute de militari au fost chemaţi de urgenţă să ajute la evacuări.