La Iași s-a desfășurat cel mai important eveniment regional al lumii medicale, academice și al industriei farmaceutice, Conferința Națională „Iași – polul excelenței în sănătate”.
Evenimentul a fost organizat de Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de Insidio Media Events în cadrul proiectului România Inteligentă. Conferința a reunit peste 60 de speakeri și peste 120 de participanți.
Moderată de Adrian Ursu, realizator şi jurnalist Antena 3 CNN, şi Mihaela Tănase, expert comunicare în domeniul sănătăţii, conferința s-a bucurat de un real succes, întrunind personalități de seamă din industria medicală, dar și din sfera politică.
Invitați și speakeri de seamă din politică și domeniul medical
Personalități importante au participat la dezbatere cu scopul de a propune soluții pentru dezvoltarea sistemului medical la nivel regional și național.
Medici de renume mondial, membrii ai Guvernului, dar și ai Parlamentului României și cel European, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, primarul Municipiului Iași, președintele Consiliului Județean și prefectul județului Iași au luat cuvântul în cadrul conferinței de la Iași pentru a-și exprima punctul de vedere asupra principalelor probleme cu care se confruntă expertiza medicală din România.
Susținerea producției de medicamente din România, cercetarea și practica medicală, industria farmaceutică și serviciile publice de sănătate oferite de furnizori privați se numără printre subiectele abordate de reprezentații instituțiilor medicale și autorităților locale.
Alături de medici specialiști, politicieni de seamă precum Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel au onorat cu prezența invitația de a interveni pe parcursul orelor de dezbatere.
Invitații au vorbit despre soluțiile pentru creșterea calității actului medical acordat pacienților și pentru dezvoltarea accesului liber al românilor la orice tip de medicament sau tratament.
GALERIE PHOTO
Concluziile și măsurile adoptate în cadrul Conferinţei Naţionale „Iaşi – polul excelenţei în sănătate”
La finalul celor aproape 9 ore de dezbateri, a fost întocmit un document format din 10 propuneri, potrivit Antena 3 CNN.
„Cele zece puncte adună concluzia dezbaterilor. Partea de instrucţie pentru studenţi trebuie adaptată la noile tehnologii. Trebuie gândit un sistem în care expresia clinică a bolilor să fie mai bine percepută de către medic și mai apoi de inteligența artificială”, a declarat Prof. univ. dr. Mircea Beuran.
„Cele zece puncte reprezintă cireaşa de pe tort. Sinteza aceasta pe zece puncte e binevenită din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ca şi conţinut sintetic. În al doilea rând, cele zece porunci au şi un conţinut magic”, a explicat şi profesorul Vasile Burlui, preşedinte fondator al Universităţii Apollonia.
Iașiul, epicentrul cultural al României
Stabilirea Iașiului ca pol al excelenței în sănătate are ca rol îmbunătăţirea sistemului medical din această regiune, dar servește și ca brand implementat în inima Moldovei pentru promovarea performanței profesioniștilor din domeniul medical, în beneficiul a milioane de oameni.
„Iașiul are în mod întemeiat statutul de pionier în “excelența în sănătate”, una dintre cele mai importante universități de medicină din România, unele dintre cele mai performante unități medicale din țară și în zona privată. Capitala Moldovei deține două dintre cele mai importante fabrici de medicamente din Europa: Antibiotice Iași și Fiterman. Deci, Iașiul are cu ce se lăuda! Mă bucur că cei de la Antena 3 CNN au răspuns imediat la propunerea mea de a realiza un eveniment medical în acest oraș cu atât de mult potențial”, a precizat Răzvan Voicu, manager Insidio Media.