Criză de polițiști în Ministerul Afacerilor Interne
Pentru prima data în istorie, numărul locurilor din școlile de poliție din țară este mai mare decât numărul de candidați. Este pentru prima dată când Ministerul de Interne se confruntă cu o aşa situaţie.
Salariile mici și riscurile prea mari îi fac pe tineri să renunțe la această carieră. Doar 1.800 de candidați s-au înscris în acest an la Școala de agenți de poliție din Câmpina, un numar de șase ori mai mic față de anii trecuți, informează ObservatorNews.
În 2017, erau 10 candidați pe loc. De atunci, interesul tinerilor a scăzut constant, iar acum motivele sunt clare şi pentru profesori. Sunt polițiști care practic, după o lună nu se mai aleg cu nimic dacă plătesc utilități și toate cele. Salarizarea nu mai este una atractivă ținând cont de nivelul de trai.
Polițiștii sunt luați la mișto de tineri, de adolescenți și chiar de oameni în vârstă
La Oradea, unde se pregătesc poliţiştii de frontieră, nici măcar jumătate din numărul de locuri nu a fost ocupat. Şi la şcolile de poliţie de la Cluj și Oradea situaţia este asemănătoare. La Cluj sunt 350 de locuri disponibile. Doar 250 de candidaţi au trecut de proba sportivă, iar la Oradea, unde se pregătesc poliţiştii de frontieră, nici măcar jumătate din numărul de locuri disponibile nu a fost ocupat.
„Ar trebui să fim înfricoșați de gândul că vom suna la 112 și prima patrulă va veni după o oră la fața locului. Cam acesta este scenariul pe care îl vom vedea probabil cel mai curând. Cel mai probabil va însemna că va trebui să găsim alte alernative sau să renunțăm la anumite exigențe pentru admiterea în școlile de poliție”, a declarat Cosmin Andreica, Europol.
Cei aproape 1.400 de candidați ai școlilor de agenți de poliție din toată țara care au promovat proba sportivă urmează să susțină zilele următoare examenul scris și proba medicală.
Statistic vorbind, cel puţin 30% dintre candidaţi nu vor trece de aceste probe, astfel că la final jumătate din locuri vor rămâne neocupate.