Crucea de Piatră: O radiografie a cartierului interzis din Bucureștiul anilor ’30
Un capitol fascinant din istoria mai puțin știută a Bucureștiului interbelic, dar totodată controversat îl reprezintă cartierul Crucea de Piatră. Cunoscut ca fiind Red Light District-ul bucureștean, această zonă a fost marcată de o realitate complexă, definită de prostituție, sărăcie, dar și de o atmosferă vibrantă profund afectată de contextul social și politic al vremii.
Crucea de Piatră, situată în mahalaua Dudești, parte din Cartierul Evreiesc, era un punct fierbinte al Bucureștiului interbelic. Strada cu același nume, denumită după o cruce de piatră din epoca medievală, găzduia numeroase bordeluri, atrăgând o clientelă diversă, de la soldați, până la protipendada orașului.
Prostituția, un subiect nu tocmai tabu
Prostituția era reglementată prin lege din 1908, în patru categorii: legală, semiclandestină, cea din casele de rendez-vous și cea practicată de fetele de trotuar.
Bordelurile din Crucea de Piatră se încadrau în prima categorie, oferind servicii regulate, cu controale medicale periodice. Viața prostituatelor era una grea, marcată de sărăcie și exploatare, dar totodată și de o anumită independență economică, extrem de rară pentru femeile din perioada respectivă.
Personalități controversate
Un exemplu în acest sens îl oferă deja celebra personalitate interbelică, Mița Biciclista. Pe numele său real, Maria Mihăescu, era cunoscută pentru stilul său de viață opulent, finanțat din surse neclare. Se zvonea că ar fi avut relații cu politicieni, oameni de afaceri și chiar cu membri ai familiei regale. Citește mai multe despre acest subiect: Casa de toleranță a Miței sau o Cruce de Piatră mai sofisticată.
Indiferent de adevărul din spatele zvonurilor, povestea Miței a stârnit imaginația multora. Admirată pentru frumusețea și spiritul liber, dar și criticată pentru stilul său de viață extravagant și presupusele legături cu lumea interlopă, Mița Biciclista rămâne o figură emblematică a Bucureștiului interbelic, marcată de contraste și de o libertate de exprimare de neimaginat astăzi.
Alte dame de companie celebre din Bucureștiul interbelic sunt Lina Magazia, Mariana „Cur de Fier” sau curtezana de lux, Zaraza.
- Lina Magazia, supranumită și „Regina Nopții”, a fost o cântăreață de muzică ușoară și actriță de revistă care a dominat scena divertismentului bucureștean din anii ’20 și ’30. Frumusețea sa răpitoare, talentul artistic și personalitatea excentrică au atras admirația publicului și a numeroase personalități din lumea politică și a afacerilor.
- O figură legendară a lumii interlope din Bucureștiul interbelic, Mariana „Cur de Fier” era cunoscută ca o proxenetă influentă care controla o rețea vastă de prostituate. Legenda spune că ar fi ucis un om cu un cuțit, de unde și porecla sa „Cur de Fier”.
- Zaraza, o brunetă focoasă cu ochi verzi. Se spune că Zaraza a trăit o relație pasională de doi ani cu interpretul Cristian Vasile, o poveste care a inspirat melodia sa. Versurile evocă misterul iubirii tumultoase: „Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza, Cine te-a iubit? Câți au plâns nebuni pentru tine, Și câți au murit?”.
Dispariția Crucii de Piatră și moștenirea sa
Un primar ambițios al vremii, Dem Dobrescu (1869-1948), a încercat să combată prostituția și efectele sale la nivel urban. Renumit pentru proiectele sale ambițioase, Dobrescu a lărgit bulevarde, a construit piețe și a îmbunătățit infrastructura orașului.
Totuși, eforturile sale de a închide bordelurile din Crucea de Piatră s-au lovit de opoziția vehementă a proxeneților și a clientelei fidele.
Crucea de Piatră a fost o realitate fascinantă, dar totodată tragică a Bucureștiului interbelic. Acest cartier controversat a dispărut sub buldozerul regimului comunist.
Prostituția a fost interzisă oficial în 1949 de regimul comunist, iar cartierul Crucea de Piatră a fost demolat complet între anii 1985-1987 pentru a face loc noului centru civic ceaușist.
Astăzi, nu mai există nicio urmă vizibilă a acestui cartier controversat, memoria sa fiind păstrată doar în paginile istoriei și în filmul din 1994, regizat de Lucian Pintilie.
Acțiunea filmului, care poartă numele celebrului cartier cosmopolit, are loc în Bucureștiul anului 1949, marcat de instaurarea regimului comunist. Sub pretextul oferirii unui cadou tovarășului Stalin, puterea dorește să desființeze prostituția, considerată o amenințare la adresa moralității socialiste.
Misiunea cade în sarcina tovarășului Puzderie (Gheorghe Dinică), un membru al partidului cu o moralitate cel puțin discutabilă.
Pelicula prezintă într-o manieră comică revoluția împotriva prostituției. Pe lângă satira socială acidă, filmul excelează prin personaje memorabile, multe dintre ele având valoare de simbol pentru societatea vremii, de la prostituatele exploatate la proxeneții vicleni și clienții cu vicii ascunse.
Sebastian Papaiani: „Tata era pește la Crucea de Piatră”
Actorul Sebastian Papaiani a dezvăluit, cu mulți ani în urmă, în cadrul unei emisiuni de divertisment, detalii inedite despre cel mai celebru bordel din Bucureștiul interbelic.
„Pe vremuri, femeile erau prezentate în vitrine. Veneai și alegeai. Avea, fiecare, carte de sănătate. Trebuiau să fie perfect sănătoase și verificate de medic. Știu exact cum stăteau lucrurile, căci tata a lucrat acolo. Era ‘pește’, intermedia clienții. Unii voiau să știe detalii înainte”, a mărturisit actorul Sebastian Papaiani.
Mărturia lui Papaiani oferă o perspectivă din interiorul unuia dintre bordelurile celebre ale vremii, evidențiind modul de organizare și regulile stricte impuse prostituatelor. Pe lângă satisfacerea nevoilor sexuale ale clienților, aceste zone serveau și ca spații de socializare și de schimb de informații.
Cum și de ce apar casele de toleranță
Caracteristicile tuturor cartierelor interzise, dominate de prostituție și șantaj, se conturează în jurul unui factor comun: sărăcia! Sărăcia și lipsa oportunităților de educație și de angajare făceau ca prostituția să fie o opțiune atractivă pentru multe femei.
Nu este de negat și faptul că cererea pentru servicii sexuale era ridicată în cartierele cu mulți marinari și muncitori, iar proprietarii de bordeluri profitau de sărăcia și vulnerabilitatea femeilor pentru a le exploata.
De asemenea, atmosfera boemă a caselor de toleranță atrăgea artiști și intelectuali care erau dispuși să plătească pentru servicii sexuale.
Bordelurile din cartierele sărace din Europa interbelică reprezentau realitatea momentului, marcată de sărăcie, exploatare și violență. Totuși, acestea ofereau și o oază de evadare și plăcere pentru mulți oameni, contribuind la diversitatea și vitalitatea vieții urbane din acea perioadă.
Subiectul cartierelor interzise dansează deseori pe linia fină dintre dependența irezistibilă și aproape de repulsie.
Crucea de Piatră, o realitate distrusă de comunism
După căderea regimului comunist, România a cunoscut o explozie a capitalismului sălbatic, incluzând reapariția unor practici interzise anterior, precum jocurile de noroc sau amanetele. Totuși, o activitate veche de când lumea, prostituția, rămâne în continuare în sfera ilegalității, cu consecințe grave pentru cei implicați.
Cu toate acestea, legalizarea prostituției ar putea reprezenta o soluție pentru a combate rețelele mafiote. Lipsa unei legi a prostituției creează un teren fertil pentru rețelele de trafic de carne vie, cazul Caracal este un exemplu tragic al cruzimii acestor rețele.
Legalizarea prostituției nu este o soluție miraculoasă, dar reprezintă o măsură pentru a reduce criminalitatea legată de această activitate.
