În urmă cu câteva zile, președintele Klaus Iohannis a inaugurat statuia guvernatorului Transilvaniei, Samuel Brukenthal, cel despre care s-a spus că i-a tras pe roată pe revoluționarii Horea, Cloșca și Crișan.
Iohannis a mers în centrul Sibiului în fața Muzeului Brukenthal. Acolo a fost ridicată statuia celui care i-a dat numele muzeului, Samuel von Brukenthal, un nobil saș numit de Împărăteasa Maria Tereza a Austriei să conducă Transilvania. Sub conducerea lui, armatele imperiale au oprit răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, iar cei 3 au fost arestați.
„Apreciez în mod deosebit contribuţia tuturor celor care au făcut posibilă aşezarea statuii lui Samuel von Brukenthal în inima civică a Sibiului. Gestul de respect pentru marele iluminist transilvănean este un îndemn la preţuirea personalităţilor şi a valorilor trecutului“, a spus Klaus Iohannis.
„Excelența voastră, domnule președinte Klaus Werner Iohannis, știm că veniți cu mult drag în centrul țării, în Piața Mare din Sibiu. Ați făcut atât de multe pentru acest oraș, să enumăr doar amenajarea acestui spațiu, Piața Mare, Sibiul Capitală culturală europeană, ceremonia de intrare în Uniunea Europeană a României sau summit-ul Uniunii Europene ce a avut loc chiar aici. Noi nu am făcut altceva decât să încercăm să continuăm munca dumneavoastră. Am avut încredere… Și pot să vă spun că m-am obișnuit deja ca aproape în fiecare dimineață să ne auzim la telefon și să vedem că totul va fi realizat și organizat într-un mod excepțional“, a spus Alexandru Chituță, șef departament Muzeul Național Brukenthal.
A fost Samuel von Brukenthal răspunzător de uciderea lui Horea şi Cloşca?
- „Nu am găsit dovezi ca Brukenthal să fi fost omul care i-a ucis pe Horea și Cloșca“, a fost replica șefului muzeului din Brukenthal din Sibiu.
- „Sub sceptrul său de guvernator s-au introdus în Transilvania lucrurile cele mai noi în acel moment în Europa, în lume, nu numai în Europa“, explică Sabin Luca, managerul Muzeului Național Brukenthal.
- „Oameni ca Brukenthal au format Sibiul cultural de astăzi. Puternic orientat spre iluminism și ideologiile curentului, Brukenthal a pus accent pe intelectualitate, pe cultură și artă“, spune Astrid Fodor, primarul Sibiului.
- Istoricul Adrian Niculescu a declarat: „Eu nu-i găsesc nicio vină președintelui Klaus Iohannis, pentru faptul că a participat la dezvelirea statuii lui Samuel von Brukenthal. Ca guvernator, acesta din urmă nu a avut rolul de factor decizional, în cazul execuției celor doi capi ai răscoalei”.
Aceste informații pot contura ideile principale ale unui fake-news, însă un eveniment omolog acestuia a avut loc de curând în Franța, unde s-a desfășurat un omagiu național de-a dreptul emoționant pentru cultura franceză.
Emmanuel Macron, tribut emoționant adus marelui actor Jean-Paul Belmondo, la funerariile acestuia de la Paris
Franța și-a luat rămas bun, joi, de unul dintre marii săi actori ai secolului trecut, Jean-Paul Belmondo, prin celebra coloană sonoră a „The Professional”, un film de acțiune, în care regretatul interpret întruchipează curajul și bucuria de a trăi, pentru care era atât de iubit de francezi.
Acordurile emoționante ale melodiei „Chi Mai”, de Ennio Morricone, au fost epilogul unei ceremonii omagiale desfășurate în Domul Invalizilor din Paris, la care a participat președintele francez, Emmanuel Macron. „Belmondo era ca cineva din familia noastră, ca un frate, un văr, un unchi”, a declarat Macron. „Omul acesta cu o mie de chipuri” care a durat șase decenii pe ecrane, a adăugat președintele, a lăsat Franța orfană. „Nu am pierdut doar un mare actor (…) ci o parte din viața francezilor”, a subliniat el.
Pentru Macron, unul dintre farmecele regretatului actor a fost acela că reflecta „contradicțiile, eșecurile” francezilor, deși le „adorăm și gustul pentru risc, eleganța lor”.
„Bebel”, așa cum era cunoscut în mod popular Belmondo, era un simbol al cinematografiei mondiale, care juca atât în filme intelectuale, în serviciul regizorilor precum Jean-Luc Godard, cât și în alte filme de acțiune, inclusiv „Profesionistul”. Născut din părinți italieni, ambii artiști, Belmondo a fost uimit de naturalețea și sinceritatea sa, întărit de un fizic răsunător și de trăsături oarecum aspre, precum nasul spart din tinerețe ca boxer.
Decedat lunea trecuă, la vârsta de 88 de ani, actorul a fost onorat și de familia sa. Nepotul său, în vârstă de 27 de ani, Victor Belmondo, de asemenea actor, a trebuit să-și întrerupă discursul din cauza emoției.
În România, pierdem astfel de legende frecvent, dar nimeni nu le omagiază așa cum ar trebui. Ne despărțim de ele, în tăcere, și acceptăm soarta tristă a existenței umane. Nu se organizează nimic de amploare, totul piere în neant, fără ca măcăr un reprezentant al statului să propună o ceremonie de anvergura celei de care a avut parte inegalabilul Belmondo.
[sp_wpcarousel id=”1165″]