Românii s-au orientat anul acesta spre destinații care, în urmă cu câțiva ani, nici măcar nu existau pe harta turistică a țării noastre, arată un studiu al platformei de rezervări hoteliere Travelminit.ro. Astfel, sate din județul Harghita și Maramureș, Viscri, Criț, Saschiz (județul Brașov), zona lacului Tarnița, de lângă Cluj, și nu în ultimul rând satul Rimetea din județul Alba, atrag acum tot mai mulți turiști, dar și investitori.
Românii au preferințe dintre cele mai diverse atunci când aleg să-și petreacă vacanțele în țară. Dacă, în general, preferă litoralul și Valea Prahovei, anul acesta, turiștii români și-au îndreptat atenția și spre alte zone mai puțin populare, dar care s-au dezvoltat accelerat în ultimii ani, arată studiul citat. Printre aceste „noi” puncte de interes se numără suita de sate săsești, alese ca destinație pentru că oferă autenticitate, liniște, tradiții și mâncare preparată cu ingrediente din grădinile localnicilor.
Rimetea, un sat unic în lume
Rimetea (Torockó) este singurul sat din România distins cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material.
Comuna Rimetea (sau Torockó) este o veritabilă minune aflată în judeţul Alba, la graniţa cu judeţul Cluj. Este poate cel mai frumos sat din Transilvania, atât din punct de vedere al mediului înconjurător, cât şi al construcţiilor din sat. Este singurul sat din România distins cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. S-a întâmplat în 1999, ca urmare a eforturilor de conservare depuse de localnici şi de ONG-urile din Ungaria implicate în proiect. Premiul a venit după ce au fost restaurare 138 de case tradiţionale secuieşti. Specialiştii Comisiei Europene au apreciat că s-au păstrat nealterate aceste veritabile monumente istorice. Europa Nostra răsplăteşte, din 1980, proiectele care ţin de apărarea moştenirilor culturale de pe continent. Locuitorii din Rimetea sunt mândri de acest premiu, mai cu seamă că este un loc rar în care s-au putut păstra obiceiurile milenare şi cultura lor. În anul 2000, Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice a desemnat localitatea Rimetea drept zonă arhitecturală şi urbană protejată.
Turismul este în floare
Nu găseşti loc de cazare dacă nu ai făcut rezervare din timp. Şi asta cu toate că sunt în jur de 60 de pensiuni şi locuri de cazare puse la dispoziţie de localnici. La frumuseţea locului se adaugă ospitalitatea gazdelor astfel încât fiecare oaspete să aibe parte de impresii de neuitat. Desigur, fiecare pensiune sau gazdă oferă mâncare din bucătăria tradiţonală. Cei mai mulţi turişti vin din Ungaria. Se vine cu maşini mici, cu autocare. Individual sau în grup.
În ultimii ani a devenit unul dintre cele mai importante zone turistice din Ardeal. Satul păstrează obiceiurile populare vechi de mai bine de o mie de ani. Localnicii respectă aceste obiceiuri cu sfinţenie, în viaţa de zi cu zi. În Rimetea ai senzaţia că te-ai teleportat într-o altă ţară. Locul este de o frumuseţe răpitoare. Se spune că aici soarele răsare de două ori. Pentru început, din sat se observă cum soarele care a răsărit se ascunde imediat după Piatra Secuiului. Apoi, un pic mai târziu, răsare din nou printre stânci pentru a lumina satul. Drumeţii, căţărări şi zboruri cu parapanta Rimetea oferă numeroase oportunităţi de recreere. O zi nici nu este suficient să descoperi toate frumuseţile locului. Este un loc ideal pentru drumeţii, pentru ture montane, ba chiar şi pentru amatorii de zboruri cu parapanta.
Cetatea medievală, localizată pe Piatra Secuiului, era încă în picioare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar la începutul secolului XXI mai sunt observabile doar nişte rămăşiţe. Această cetate de piatră, ridicată înainte de marea invazie mongolă din 1241, a fost şi singura din Transilvania care a putut ţine piept trupelor tătare, ceea ce a constituit un puternic imbold pentru construirea cetăţilor de piatră în Regatul Ungariei în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea. La Rimetea sunt aproximativ 200 de clădiri tradiţionale (case, grajduri, ateliere etc.) construite între secolele XVII şi XIX; cea mai veche casă din sat este casa unui miner, construită în 1668 şi renovată după 2004. Pe unele porţi se mai văd plăcuţe înfăţişând diversele obiecte (scară, găleată, lopată etc.) cu care respectiva gospodărie contribuia la efortul colectiv în caz de incendiu.
