Raed Arafat a fost invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” unde a făcut dezvăluiri inedite despre sistemul medical românesc.
În prezent, potrivit declarației sale de avere, Raed Arafat câștigă lunar aproximativ 11.000 de lei și are două conturi în euro și le, informează WOWbiz.ro. Întrebat de Denise Rifai despre sumele investite în sistemul de urgență românesc, Raed Arafat nu a precizat cu exactitate, dar recunoaște că nu le va recupera niciodată cu salariul pe care îl încasează lunar.
„Asta nu am zis-o niciodată, nu știu dacă e bine să spun suma, dar destui am cheltuit ca să funcționeze sistemul și da, la început combustibilul îl puneam și în mașina de medic care era și în ambulanța donată nouă, pentru că nu aveam altă soluție, până au preluat pompierii și au început să alimenteze ei mașina. Au fost multe chestii unde trebuie să fie convinși oameni mai sus. Aveam rezistența foarte mare în Mureș, prin persoana directorului Direcției de Sănătate Publică atunci și prin persoana șefului ambulanței pus în special și asta se zicea atunci: E bun. Nu înțelege nimica, dar cel puțin e împotriva lui Arafat. Asta a fost situația atunci”, a declarat Raed Arafat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” .
„A trebuit să susțin ideea echipei pe care am înființat-o, pe care am pornit-o, până s-au convins instituțiile statului că ăsta nu e un sistem privat, nu e al doctorului Arafat, ci este un sistem public, finanțat de cel care l-a făcut și trebuie să preia anumite cheltuieli. Au fost preluate aceste cheltuieli. SMURD-ul niciodată nu a funcționat ca un sistem privat, care să aducă bani celui care l-a înființat sau celui care a înființat echipa. Smurdul, de la bun început, ideea lui era de un serviciu public. În primii 8 ani, munceam ca să aduc bani să muncesc. Și după parcursul celor 8 ani a mai durat un pic această situație, dar după aceea s-au reglat lucrurile”, a adăugat Raed Arafat, Secretar de Stat în cadrul Ministerul Afacerilor Interne.
Despre Raed Arafat
Născut în anul 1964, în capitala Siriei, la Damasc, Raed Arafat și-a petrecut copilăria în orașul Nablus, din nordul Cisiordaniei, și are cetățenie iordaniană. La 16 ani a venit la studii în România, unde timp de 1 an și jumătate a învățat limba română. În 1998, după 18 ani trăiți în România, Raed Arafat a devenit cetățean român.
Este vorbitor fluent al limbilor arabă, română, engleză, franceză, greacă, germană și italiană.
Făuritor al poveștii SMURD
Românul de origine arabo-palestiniană a revoluționat sistemul public de medicină de urgență din România și este fondatorul SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare).
De 16 ani face parte din Guvernul României, a fost Subsecretar de Stat și o scurtă perioada ministrul al Sănătății, iar din 2014 este Secretar de Stat la Ministerul Afacerilor Interne, unde conduce departamentul pentru situații de urgență.
În vârstă de 59 de ani, Raed Arafat este necăsătorit și nu are copii.