Echipa feminină de catchball Bum Bum Tunari a devenit campioana României în urma ultimei etape din campionat, care s-a jucat duminică, 2 aprilie 2023.
Catchball, un sport recreativ care prinde avânt în România
Așa cum îl numește Asociația de Catchball din România, catchball este „cel mai tare sport pentru femei din România!”.
Catchball este o activitate recreativă și competitivă care îmbunătăţește condiţia fizică și reunește femei din toate categoriile de vârste. Participarea la joc nu necesită nicio experienţă sportivă anterioară.
Acest sport se aseamănă cu voleiul, dar există diferenţe esenţiale:
- în loc să lovească mingea, jucătorii prind mingea și o aruncă unui coechipier sau adversarului
- catchball se joacă în două echipe de câte șase persoane, pe un teren împărţit de un fileu
- echipă poate atinge mingea de până la trei ori pe partea sa de fileu
- jocul se joacă fie în seturi de până la 15 sau 21 de puncte cu o diferenţă minimă de 2 puncte, fie în două reprize de 10 minute
Catchball este practicat în străinătate de mult timp, iar recent a căpătat adepți și în România. Asociația de Catchball împreună cu echipele care s-au creat în toată țară militează pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, încurajarea practicării sportului în echipă, socializare și relaționare, dezvoltarea capacității de integrare, dar și îmbunătățirea abilităţilor de comunicare.
Bum Bum Tunari, campioana României la catchball 2023
Echipa de catchball Bum Bum Tunari a fost înfiinţată în anul 2019 de către antrenoarea-jucătoare Laura Ionescu și are în componență 18 jucătoare. Dorința de a face mișcare, de socializare, spiritul de competiţie și de fair play sunt câteva din obiectivele care au unit și motivat jucătoarele acestei echipe, ajungând astfel una dintre cele mai puternice din ţară.
„În România, catchball a fost mai greu de promovat pentru că se aseamănă cu voleiul, se joacă 6 la 6, diferența este că mingea se prinde, nu se lovește. Jocul oferă responsabilitate socială pe ramura pedagogiei sportive.
Beneficiile acestui sport sunt multiple, având în vedere că se poate practica la orice vârstă, demonstrează că femeile sunt modele demne de urmat pentru tânăra generație, ca exemple de participare pe tot parcursul vieții la sport și activitate fizică”, a declarat Florentina Gherghiceanu, consilier general PSD, în exclusivitate pentru Piața de știri.
Din echipa Bum Bum Tunari fac parte și personalități marcante care îndeplinesc rolul de promoteri ai catchballului în România, Roxana Ciuhulescu, prezentatoare și realizatoare TV, se numără printre jucătoare, dar și Florentina Gherghiceanu, consilier general PSD.
„Bum Bum Tunari a câștigat campionatul de catchball din acest an pentru că am format o echipă puternică de-a lungul etapelor desfășurate în ultimul an, iar în viitor vor exista și campionate internaționale. În perioada 28 – 30 aprilie urmează să participăm la competiția Balkan Catchball Group în Grecia, orașul Soufli”, a mai adăugat Florentina Gherghiceanu pentru Piața de știri.