„Eclerul” discordiei. Două bucătărese populare pe YouTube au ajuns la Tribunal pentru reţeta de „ecler la tavă”, scrie Observatornews.ro.
Cele două influenceriţe sunt Jamila (Geanina Staicu-Avram – cu 1,5 milioane de abonaţi) şi Laura Laurenţiu (cu aproape 200.000 de abonaţi).
În primă instanţă, procesul a fost câştigat de Laura Laurenţiu, cea care fusese dată în judecată de Jamila în urmă cu doi ani.
De la ce a pornit disputa
Disputa a pornit de la un videoclip. Jamila a reclamat că, în mai 2019, a postat pe canalul său de YouTube un film în care prezenta o reţetă de ecler la tavă, pe care Laura Laurenţiu l-a raportat pe motiv că încălca drepturile de autor.
Jamila a susţinut că raportarea, în urma căreia i-a fost şters clipul timp de 17 zile (până a venit cu dovada că nu încalcă drepturi de autor, după cum susţine tot ea), a fost abuzivă. Aceasta a deschis proces şi a cerut despăgubiri, pe motiv că în urma suspendării clipului a pierdut bani.
Tribunalul Bucureşti a respins cererea Jamilei. Judecătorii explică:
„Utilizarea aceleiaşi denumiri de către ambele părţi au permis algoritmului platformei Youtube să facă aplicarea termenilor şi condiţiilor acceptate de toţi membri şi astfel, luând act de similitudinea dusă până la identitate între cele două videoclipuri a apreciat necesară suspendarea provizorie a videoclipului ulterior publicat în favoarea videoclipului anterior publicat de către pârâtă.
În aceste condiţii, Tribunalul urmează a respinge capătul de cerere formulat de către reclamantă, deoarece drepturile de autor pe care aceasta le invocă nu au aplicare în situaţia de fapt prezentată în faţa Tribunalului şi pe cale de consecinţă, Tribunalul urmează a respinge şi obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material şi moral prin eventuala ingerinţă şi respinge şi solicitarea de obligare a pârâtei la publicarea hotărârii pe pagină proprie de Facebook şi într-un ziar de larg circulaţie”, se arată în sentinţa Tribunalului Bucureşti.
Sursă: Paginademedia.ro