Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii. S-au înregistrat 264 voturi pentru, 3 contra şi 11 abţineri.
Deputaţii au adoptat, în acest sens, proiectul de lege de modificare a alin.b (3) al art.1 din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în sensul includerii, între cauzele care determină retragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, a celei vizând existenţa dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede textul adoptat.
Conform legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu; c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
Traian Băsescu, recurs în dosarul în care a fost declarat în primă instanţă colaborator al Securităţii
Secţia de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit la începutul anului pentru data de 5 noiembrie 2021 începerea judecării recursului formulat de Traian Băsescu în dosarul în care fostul preşedinte a fost declarat în primă instanţă colaborator al Securităţii, transmite Agerpres.
Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.
Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs.