Audiențele mici au trimis-o pe Teo Trandafir în vacanță
Schimbări în grila de programe de la Kanal D. Dan Negru, cu emisiunea Jocul cuvintelor, va fi de opt ori pe săptămână, inclusiv pe un tronson la bătaie cu Cabral, iar emisiunea Teo Show a fost trimisă în vacanţă.
Emisiunea prezentată de Teo Trandafir urmează să fie scoasă din grila de programe a postului de televiziune Kanal D. Hotărârea s-ar fi luat în urma unor discuții în ce privește audiența avută de Teo Trandafir în ultima perioadă. Audiențele au fost mici, în comparație cu emisiunea Mireasa prezentată de Simona Gherghe la Antena 1, aflată pe același tronson orar. Prin urmare, Teo Show nu ar mai prezenta interes pentru postul de televiziune turcesc.
În locul acesteia, Kanal D pune în grila de programe Casa iubirii, reality-show-ul matrimonial prezentat de Andreea Mantea. Teo Trandafir activa la Kanal D încă din 2013.
Jocul cuvintelor va fi de opt ori pe săptămână
Miercuri, joi şi vineri, Dan Negru se va vedea seara, ca şi până acum, de la ora 22.30 până la miezul nopţii, iar pe timp de zi, luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, Jocul cuvintelor va fi difuzat pe Kanal D de la ora 17.30 până la 19.00, la intersecţie cu Ce spun românii, cu Cabral (Pro TV) şi cu Preţul cel bun, cu Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu (Antena 1).
Emisiunile cu Negru din timpul zilei nu vor fi toate premiere. Lunea şi marţea vor fi ediţii noi, iar miercuri, joi şi vineri, vor fi reluări.
Casa iubirii va fi şi dimineaţa, între 10.00 şi 12.00.
Iar în weekend, din moment ce serialul Strada Speranţei se termină, de sâmbătă, 18 iunie, de la 20.00, va intra pe post Se strigă darul, cu Graţiela Duban Teohari şi Mihai Mitoşeru.
Urmează Cătălin Măruță cu emisiunea de la Pro TV?
Pro TV intenţionează să mute emisiunea lui Cătălin Măruţă de la Pro TV la Acasă TV. Motivul oficial ar fi că şefii trustului vor să urce audienţele postului secundar, acolo unde se încearcă, de fapt, o rebrenduire!
Conducerea Pro TV ar fi nemulțumită de faptul că televiziunea concurentă, Antena 1, are cifre de rating mult mai mari pe acel tronson de timp. În locul lui Măruță, se intenționează difuzarea unui reality-show similar cu ceea ce se vede la Antena 1 – Mireasa, prezentată de Simona Gherghe.
Cătălin Măruță prezintă emisiunea de divertisment de pe Pro TV din 22 septembrie 2007. Denumită la început Happy Hour, șase ani mai târziu, se transforma în La Măruță. În cei 15 ani de existență, în platoul prezentatorului au ajuns aproape toate numele grele din showbiz.
În concluzie, atât Kanal D, cât și postul din Pache Protopopescu vor încearca formate noi care să muște din rating-ul Miresei. Ei caută rețeta unei emisiuni de succes, dar și vedete care să intre cât mai adânc în inimele telespectatorilor și, astfel, să poată surclasa postul concurent, pe respectivul tronson orar.