Zic falși prezentatori TV pentru că asta văd pe micul ecran, zi de zi.
„Trebuie să te vrea sticla” – spunea Adrian Sîrbu de la ProTV și a făcut cea mai mișto televiziune din România. O televiziune unde nu îți este rușine să apari. La nicio oră. La orice altă televiziune, există câte un tronson unde riști să bați palma cu penibilul, să te frustreze subiectele, prezentatorii, invitații.
Ce vreau să spun: sunt într-o pauză de TV, de sticlă de o lungă perioadă de timp. Deci, nu mai „văd” văicărerile din culise, scripturile reportajelor, nu mai savurez bârfele din cabinele de machiaj, nu mai am emoțiile unui live, nu mai văd bugetele emisiunilor, nu mai modific planul de marketing sau politicile editoriale, nu mai vând emisiuni sau calupuri publicitare, dar …mă mai uit din când în când la TV. Și asta mă doare. Nu mă doare sufletul când aud sau văd subiectele discutate. Mă doare să văd oamenii pe TV – prezentatori – care nu au ce căuta pe sticlă.
Vorbesc despre o pleiadă de prezentatori și prezentatoare care își fac veacul pe la pupitrele sau fotoliile din niște platouri oarecum cochete, personaje care nu au ce căuta pe sticlă. În primul rând, pentru că nu au carismă. Adică, cum ne spunea Sîrbu – nu dau bine pe sticlă și, în al doilea rând, nu au talent, cultură și nu sunt spontani. Ei cred că dacă se îmbracă „politically corect” gata …sunt vedete și au toată vraja lui Dan Negru sau tot talentul Andreei Esca.
Nu, nu e așa. Mai ales, dacă stați pe niște fotolii și adresați niște întrebări („puneți” în capul vostru) nu realizați o emisiune TV, eventual un podcast – asta îmi și zicea mereu Dan Negru. Și, mai este ceva – arta de a întreba, de a ști să conversezi cu invitatul tău, nu o are oricine. Curios te naști. Restul sunt improvizații. Și, mai este semiotica momentului. Daca ești fad și nu transmiți nimic, omori ratingul și toată echipa care a fost obligată să te susțină.
Parafrazându-l pe marele poet, mi-a ieșit o improvizație de-o șchioapă și vă dedic așa:
Când privesc emisiunile de aur, ale televiziunilor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine
Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri,
Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele.
Văd crainici ce-au facut emisiuni, ca un fagure de miere:
Gheorghe gură de aur, Tabăra glas de durere,
Răzvan firea cea întoarsă, Dani cel trist și mic,
Mircea cântând dulce a iubirii primăvară,
Badea croind la planuri din cuțite și pahară,
Gâdea vestind în stihuri pe războiul inimic.
Liră de argint, Esca, – Marin cuib de-nțelepciune,
S-a dus și Răduleasca, a lui Elan, cea isteață ca un proverb.
Călinescu zidea din visuri și din basme seculare
Delta biblicelor chestiuni, profețiilor amare.
Diaconescu cânta iobagul ș-ale lui lanțuri de aramă;
L-ale țării flamuri negre la Rahova oștirea cheamă.
Ș-acel rege-al ratingului, vecinic tânăr și ferice,
Ce din Revelioane nu cobora, și cu blondele îți zice,
Ce cu vrăjeala îți povestește – veselul Dan Negri,
Ce-n șirând cuvinte, a făcut un troc cu …turcii.
(Fals tratat de improvizație după Epigonii de Mihai Eminescu)
Iară voi, voi ce faceți umbră degeaba vreunui platou de TV, sunteți mulțumiți să vă numiți urmașii acestor titani? Că v-ați uns frustrările artistice pe banii te miri cui și stricați generații și generații de tineri care ar dori să vă ia drept modele…
