Blianț îngrijorător pentru cei plecați în vacanță în Franța
Persoanele nevaccinate care se întorc din Franța vor trebui să stea timp de 14 zile în carantină, la revenirea în România, indiferent dacă prezintă sau nu un test PCR. Franța a fost adăugată de autorități pe lista roșie, pe care se află și Grecia, Spania și Mare Britanie – toate destinații de vacanță preferate de români. Noua listă, publicată joi de CNSU, intră în vigoare de pe 8 august, la miezul nopții.
Singurele categorii exceptate de la măsura carantinei de 14 zile, la întoarcerea din țări aflate pe lista roșie, sunt:
- persoanele care s-au imunizat anti-COVID cu schema completă de cel puțin 10 zile;
- persoanele care stau mai puțin de 72 de ore pe teritoriul României;
- copiii până la vârsta de 6 ani;
- cei cu vârstele cuprinse între 6 și 16 ani, dacă prezintă un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore. Testul poate să fie făcut și după intrarea în țară, pentru a se scurta perioadei carantinei;
Turcia și Muntegru intră în zona galbenă
Cei care se întorc din aceste state sunt exceptați de la carantină dacă sunt vaccinați sau prezintă un test negativ la intrarea în țară.
Tot pe lista roșie se regăsesc se află și destinații exotice de vacanță precum Bahamas, Maldive sau Thailanda. Ultima dintre ele a trecut joi din scenariul galben în cel roșu, iar măsurile se vor aplica din 8 august. În zona galbenă se află state precum Israel, Statele Unite, Turcia, Rusia, Muntenegru, Danemarca sau Belgia.