Guvernul francez are intenții serioase în a finanţa distrugerea producţiei excedentare de vin, în încercarea de a sprijini producătorii aflaţi în dificultate şi de a susţine preţurile, relatează The Guardian.
Mai multe regiuni importante producătoare de vin din Franţa, în special zona Bordeaux, se confruntă cu dificultăţi din cauza unei combinaţii de factori, printre care se numără schimbările în obiceiurile de consum, criza costului vieţii şi efectele Covid-19.
Un fond iniţial al UE de 160 de milioane de euro pentru distrugerea vinului a fost suplimentat la 200 de milioane de euro de către guvernul francez, a declarat ministrul agriculturii, Marc Fesneau. Banii sunt „destinaţi să oprească prăbuşirea preţurilor şi pentru ca producătorii de vinuri să poată găsi din nou surse de venit”, dar ministrul a subliniat că industria trebuie „să privească spre viitor, să se gândească la schimbările obiceiurilor în rândul consumatorilor şi să se adapteze”.
Franța se confruntă cu scăderea cererii de vin
Regiunea sud-vestică Languedoc, cea mai mare zonă viticolă a ţării, cunoscută pentru vinurile sale roşii, a fost puternic afectată de scăderea cererii de vin. Alcoolul din vinul distrus poate fi vândut companiilor pentru a fi utilizat în produse nealimentare, cum ar fi dezinfectantul pentru mâini, produsele de curăţare şi parfumuri.
„Producem prea mult, iar preţul de vânzare este sub preţul de producţie, aşa că pierdem bani”, a explicat Jean-Philippe Granier, de la asociaţia producătorilor de vin din Languedoc.
În iunie, Ministerul Agriculturii a anunţat, de asemenea, un fond de 57 de milioane de euro pentru a finanţa scoaterea viţei-de-vie de pe aproximativ 9.500 de hectare în regiunea Bordeaux, în timp ce alte fonduri publice sunt disponibile pentru a încuraja cultivatorii de struguri să se orienteze către alte produse, cum ar fi măslinele, informează G4Media.
Efectele pandemiei Covid-19
Europa a mai suferit de pe urma unei supraproducţii de vin la mijlocul anilor 2000, ceea ce a obligat UE să îşi reformeze politica agricolă pentru a reduce producţia masivă de vin care era stimulată de propriile subvenţii.
Pe lângă tendinţa pe termen lung a consumatorilor de a se orienta către bere şi alte băuturi, industria a fost grav afectată de pandemia Covid-19, care a dus la închiderea restaurantelor şi barurilor din întreaga lume.