Ceremonia de premiere a festivalului de film de la Cannes a fost marcată de un moment atipic.
„Am dat-o în bară, atât de simplu”, spune cineastul american Spike Lee, care a fost preşedintele juriului celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes 2021, după ce a anunţat din greșeală câştigătorul Palme d’Or, „Titane”, înaintea celorlalte premii ale serii.
Actriţa Maggie Gyllenhall, membru al juriului, a spus că greşeala „a fost ca o injecţie de umanitate în mijlocul ceremoniei”, iar Lee a completat că se aşteaptă să îşi vadă faţa pe coperta New York Post în ziua de după gafă.
Trofeul Palme d’Or a revenit acum, prima dată după 28 de ani, unui film regizat de o femeie. În istoria festivalului, Julia Ducournau este a doua regizoare, după Jane Campion, care primeşte cea mai înaltă distincţie.
Cannes a marcat anul acesta o altă premieră – a fost prima dată când preşedintele juriului a fost o persoană afro-americană. Din juriu au mai făcut parte Jessica Hausner, Mati Diop, Tahir Rahim, Mylene Farmer, Melanie Laurent, Kleber Mendonca Filho şi Song Kang-Ho. Hausner a precizat că nici măcar nu a fost menţionat, în timpul deliberărilor, că filmul câştigător a fost regizat de o femeie şi a adăugat că este fericită că premiul a revenit unei cineaste.
Spike Lee a mai făcut o gafă și când a vrut să anunțe câștigătorul Palme d’Or, dar gazda ceremoniei, Doria Tillier, a alergat și l-a întrerupt înainte ca Lee să își citească discursul și să-i strice intrarea lui Sharon Stone, care aștepta să fie chemată să ofere trofeul.