Greva generală a profesorilor continuă, propunerea Guvernului privind creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi cu 400 de lei pentru personalul nedidactic din învăţământ fiind respinsă de sindicalişti, au anunţat, miercuri seara, liderii federaţiilor sindicale din Educaţie.
Cele două mari federații sindicale din educație au emis un comunicat de presă comun în care anunță respingerea ofertei Guvernului și continuarea grevei, conform Adevărul.
„Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET», în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu acepte oferta Guvernului.
Oferta a fost discutată cu sindicatele teritoriale, care la rândul lor au consultat membrii de sindicat. Majoritatea membrilor de sindicat, care sunt în grevă, a votat pentru continuarea acțiunii de protest”, scrie în comunicatul semnat de Simion Hăncescu și Marius Nistor.
Oferta Guvernului expira pe 1 iunie
Guvernul anunțase anterior că e dispus să dea o ordonanță de urgență prin care are loc mărirea cu 1.000 de lei brut a salariilor personalului didactic și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.
„Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezinta pentru personalul didactic un avans din cresterea pe viitoarea grilă, care se va regasi in viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din invatamant, cresterea salariala va fi de 400 de lei brut lunar”, a transmis Guvernul miercuri după-amiază.
Cele două sume menționate, de 1.000 de lei pentru personalul didactic și 400 de lei pentru personalul nedidactic, sunt sume brute, ceea ce inseamnă că pentru o mărire brută de 1000 de lei, un profesor va primi în mână circa 580 de lei. Pentru o mărire brută cu 400 de lei, echivalentul net, în mână, este de circa 210 lei.