Imagini șocante cu o femeie care naşte pe trotuar, în faţa Spitalului Urziceni, au fost publicate, luni, pe Facebook, fiind distribuite de peste o mie cinci sute de persoane.
„În ce lume trăim!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil aşa ceva!!! Femeia asta naşte în faţă Spitalului URZICENI”, a scris, luni, pe Facebook, un bărbat care publica imagini în care se vede o femeie, întinsă pe caldarâm, în timp ce naşte, fiind asistată de două cadre medicale, potrivit News.
Întins pe trotuar, pe o pânză albastră, probabil sterilă, se vede şi un nou-născut, curăţat de către cadrele medicale cu ceea ce par a fi şerveţele.
„A fost dată afară din spital!”
Bărbatul care a publicat imaginile susţine că femeia nu a fost primită în spital pe motiv că nu au locuri şi că a venit prea târziu. După viralizarea postării, sute de persoane au cerut intervenţia autorităţilor, fiind invocat Ministerul Sănătăţii, dar şi ministrul Alexandru Rafila.
Daniela Elena Ianus, managerul Spitalului Urziceni, a declarat că femeia gravidă s-a prezentat la Camera de Primiri Urgențe la ora 5 dimineața, adusă cu mașina de două rude.
„Au spus că are dureri. Asistenta de la CPU i-a înregistrat și apoi a sunat la salvare, pentru că ei nu au linie de gardă pentru ginecologie. Rudele nu au dorit să aștepte ambulanța și au plecat. La poarta spitalului, gravida a început să nască. A venit ambulanța, iar membrii echipajului, în loc să o pună pe targă și să o ducă înapoi în spital, au moșit-o pe trotuar. După ce a ieșit bebelușul, i-au urcat în salvare și i-au dus la Spitalul de Urgență Județean din Slobozia”, a afirmat managerul spitalului, potrivit ȘtirileProTV.
Criză de medici
Pe pagina de internet a spitalului scrie că unitatea dispune de o secție de obstretică-ginecologie cu 23 de paturi. Primăria Urziceni susține însă că această secție a fost închisă și nu mai funcționează de mai bine de jumătate de an, pentru că nu mai au medici.
Municipalitatea spune că oferă salarii de 20.000 de lei pe lună, plus decontarea cheltuielilor de cazare sau cu carburanții, dar tot nu s-a găsit niciun medic interesat de post.