PREMIERĂ LA WIMBLEDON
Carlos Alcaraz (Spania, locul 1 ATP) a câștigat în premieră turneul de la Wimbledon. Tenismenul spaniol l-a învins în finală pe sârbul Novak Djokovici, în cinci seturi.
Novak Djokovici nu a mai pierdut de 10 ani un meci desfășurat pe Centre Court, arena centrală de la Wimbledon, conform BBC. „Nu a fost o zi prea bună pentru mine, dar a fost una bună pentru Carlos”, a spus Novak Djokovici. „Felicitări lui Carlos și echipei sale. Ești capabil de un joc bun în situații dificile și meriți cu adevărat acest trofeu. Uimitor. Am crezut că voi avea probleme cu tine doar pe zgură și pe suprafață dură, nu și pe iarbă. Felicitări, e uimitor cum ai reușit să te adaptezi pe această suprafață”, a spus tenismenul sârb, la finalul meciului.
Carlos Alcaraz, noua vedetă a tenisului mondial
„M-am îndrăgostit de (jocul pe) iarbă chiar acum. E incredibil. Nu mă așteptam să joc la nivelul acesta într-un interval atât de scurt de timp. Am jucat doar patru turnee pe iarbă”, a spus Carlos Alcaraz.
Alcaraz l-a învins pe Djokovici în cinci seturi: 1-6 7-6 (8-6) 6-1 3-6 6-4. Finala de la Wimbledon 2023 a durat patru ore și 46 de minute. Spaniolul, în vârstă de 20 de ani, este cel mai tânăr campion de la Wimbledon, după Boris Becker (care a câștigat acest turneu în 1986, când avea 17 ani). Singurul eșec a venit în 2022, la Australian Open, în fața italianului Matteo Berrettini.
Ploaie de vedete la finala Wimbledon 2023
Novak Djokovic și Carlos Alcaraz au început lupta pentru trofeu sub privirile actorilor Brad Pitt, Hugh Grant și Daniel Craig, Rachel Weisz, Orlando Bloom, Andrew Garfield și interpretele Katy Perry și Ariana Grande, așezați nu departe de loja Familiei Regale; Prințul William și Prințesa de Wales, Catherine Middleton au venit alături de copiii George și Charlotte, potrivit Sport.ro.