Infecția cu virusul HPV. Sănătate și prevenție
Educația pentru sănătate este primordială, iar informațiile la care avem acces ar trebuie să fie un prilej bun pentru descoperirea afecțiunilor în stadiu incipient.
În România, cancerul de col uterin este pe locul al treilea în topul celor mai frecvente afecțiuni oncologice diagnosticate la femei, deși există soluții foarte eficiente și accesibile de prevenție, screening și depistare precoce, potrivit Digi24.
Cele mai multe cazuri de cancer cervical apar în urma infecției cu virusul HPV (virusul papiloma uman), care se transmite în special prin contact sexual neprotejat. În mod normal, un organism sănătos poate elimina acest virus, dar infecția persistă la persoanele cu sistem imunitar mai slăbit, cum sunt cele care au suferit de boli cu transmitere sexuală sau de cancer.
Chiar și atunci însă, numai anumite tulpini ale virusului sunt cu risc crescut oncogen, adică pot să provoace cancer, alte tulpini, cu risc scăzut, determină doar apariția de veruci genitale. La bărbați, infecția cu tulpinile HPV 16 și 18, care au cel mai mare risc oncogen, poate duce la cancer anal sau de penis, iar la femei la cancer de col uterin, vaginal sau anal.
Evoluția și depistarea bolii
Cancerul de col evoluează de obicei lent, în ani de zile, de aceea poate fi diagnosticat din timp, prin teste speciale de screening, care se pot efectua în timpul unui consult ginecologic. Cea mai importantă analiză, recomandată periodic femeilor active sexual, chiar și în lipsa oricăror semne și simptome, este testul Babeș-Papanicolau.
Investigația, care este rapidă și lipsită de durere, presupune recoltarea unor celule de la nivelul colului uterin, cu o periuță specială, și analizarea lor la microscop. În acest fel, pot fi descoperite modificări precanceroase sau canceroase în țesutul colului, iar medicul ginecolog va decide care sunt următorii pași necesari, pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine și pentru tratament.
Testare și vaccinare anti-HPV
De cele mai multe ori, dacă în urma unui test Papanicolau sunt observate anomalii, medicul va solicita și un test HPV, pentru diagnosticarea infecției cu acest virus și identificarea tulpinilor prezente (genotipare). Și acest test poate fi repetat anual, dacă infecția este prezentă, sau mai rar, în funcție de recomandarea medicului, în cazul în care virusul nu a fost depistat.
De asemenea, ginecologul poate oferi pacientei recomandări pentru prevenirea infecției cu HPV și, implicit, a cancerului de col. Cea mai bună metodă este vaccinarea anti-HPV, care oferă protecție împotriva mai multor tulpini ale papiloma virusului uman, care pot provoca leziuni premaligne și maligne, dar și veruci genitale. În prezent, acest vaccin este oferit gratuit, prin medicii de familie, tuturor fetelor de 11-18 ani, dar este foarte util și bărbaților și femeilor adulte, active sexuale, care îl pot face contra cost.
Prin urmare, pacientele care vor să fie cât mai protejate de această infecție se pot vaccina, dacă doresc și dacă medicul le indică această soluție. În afară de acest vaccin, există și alte metode prin care poate fi prevenită infecția cu HPV, reducându-se astfel riscul apariției cancerului de col. Contactul sexual protejat, limitarea numărului de parteneri sexuali, consultul ginecologic periodic, urmat de testele specifice, sunt cele mai importante indicații în acest sens.