Imagini șocante circulă în mediul online despre intemperiile provocate de vremea rea în Grecia, Turcia și Bulgaria. Cel puțin șapte oameni au murit, scrie The Guardian.
Doi oameni au murit la Istanbul după ce ploile torenţiale au inundat mai multe cartiere. Apa a acoperit complet străzile și a format șuvoaie care au luat cu ele mașini și copaci. Zeci de oameni care se refugiaseră într-o bibliotecă au avut nevoie să fie salvați de pompieri. Serviciile de urgență au anunțat moartea a încă doi oameni, în inundațiile dintr-un alt oraș, din partea europeană a Turciei.
AVERTISMENT Fenomene meteo periculoase
Ali Yerlikaya, ministrul turc de interne, a declarat că patru persoane au fost date dispărute în urma inundațiilor care au afectat un camping din provincia Kirklareli, lângă granița cu Bulgaria.
În Grecia, poliția a interzis traficul în orașul central Volos, regiunea montană din apropierea Pelion și insula Skiathos, deoarece precipitațiile record au provocat cel puțin un deces, potrivit Digi24. Pompierii au spus că un bărbat a murit lângă Volos după ce un zid a căzut peste el. Cinci persoane au fost date dispărute. Autoritățile au trimis alerte pe telefonul mobil în alte câteva zone din centrul Greciei, lanțul de insule Sporades și insula Evia avertizând oamenii să rămână în case.
Inundațiile au ucis doi oameni și în Bulgaria, iar alți trei sunt dați dispăruți. Unul dintre cei doi oameni care și-au pierdut viața era pe un pod care s-a prăbușit. Campingurile din zonă au fost evacuate, după ce două râuri s-au revărsat în urma ploilor torențiale.