Părinții și copiii se pregătesc pentru debutul noului an școlar care vine cu multe cheltuieli și prețuri mult mai mari față de anii trecuți.
Hainele necesare pentru crearea uniformei de elev s-au scumpit considerabil. Anul trecut, pentru o cămasă, un pulover, pantaloni/fustă şi încălţăminte, părinţii plăteau 225 de lei. Acum, achită peste 260 de lei.
Învățământul gratuit s-a scumpit
Rechizitele s-au scumpit considerabil. Un caiet de biologie, care costa 2,5 lei în 2022, acum este 3,82 de lei. Cât despre ghiozdane, preţurile variază între 65 şi 500 de lei.
O familie care achita anul trecut 800 de lei pentru after-school, acum dă 900 de lei, la care se adaugă plata pentru mesele zilnice: 22 lei pe zi, faţă de 18 lei, anul trecut, potrivit Antena 3 CNN. Sunt şi after-schooluri unde tarifele ajung la sume ameţitoare, de peste 2.500 de lei.
Costuri adiționale
Dacă elevul mai practică şi un sport, părinţii mai scot câteva sute de lei din buzunar. Abonamentele la înot s-au majorat cu 50 de lei, în medie.
În medie, începutul anului şcolar îi costă pe părinţi 1.400 de lei (260 lei hainele + 250 lei rechizite şi ghiozdan + 900 lei afterschool), făra să calculăm caietele speciale şi activităţile sportive şi extraşcolare.