Jaf ca-n filme. Hoții au incendiat mașina cu bani și au plecat cu o sumă imensă, fără să rănească pe nimeni!
GERMANIA. Un jaf planificat minuțios asupra unui transport de bani care trebuia să ajungă la banca centrală a Germaniei nedumereşte încă poliţia germană, la patru zile de la incident. Banda înarmată care a organizat lovitura a plecat cu câteva milioane de euro, în timp ce polițiștii se întreabă în continuare de unde știau infractorii de transport, informează Digi24.
Purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Neubrandenburg a declarat: „Rămâne neclar de unde şi-a procurat banda vehiculele şi cum au aflat de acest transport de cash”. Banda a stat la pândă joi, în timp ce vehiculul în care erau transportaţi banii trecea pe lângă satul Gutzkow, în drumul său dinspre Greifswald, o localitate aflată pe coasta Mării Baltice, spre Neubrandenburg, inventând false lucrări la o autostradă pentru a opri mașina cu bani.
Nimeni nu a fost rănit
Vehicule şi blocuri de beton au fost folosite pentru a opri transportul. Ulterior, doi membri ai bandei au tras focuri de avertisment cu pistoale automate, iar pe parbriz a fost pulverizată vopsea neagră. Banda a pătruns apoi în partea din spate a vehiculului, lăsându-i nevătămaţi pe cei doi agenţi de securitate aflaţi în interior. Nimeni nu a fost rănit în acest jaf.
Banda a dat apoi foc unui vehicul de teren pe care îl folosise, abandonându-l la locul faptei, şi a incendiat şi vehiculul în care erau transportaţi banii. După ce au reuşit să fugă cu un alt automobil, membrii bandei l-au abandonat şi pe acesta câţiva kilometri mai departe, într-o pădure din apropiere de Mussentin, incendiindu-l, înainte de a fugi cu un alt vehicul. „Incendierile şi modificările aduse vehiculelor fac ca identificarea să fie dificilă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei.