Jane Birkin, actrița de origine franco-britanică ce a marcat cultura pop, s-a stins din viață la Paris, la vârsta de 76 de ani.
Siluetă androgină, pomeţii înalţi, ochii mari, expresivi, de păpuşă, accentul irezistibil, şoptit, spontaneitatea nefiltrată şi stilul vestimentar fără cusur au făcut din Jane Birkin o divă a lumii şi un fashion icon. Englezoaica mutată în Franţa, cântăreaţă si actriţă, muză şi iubită a lui cântărețului Serge Gainsbourg, alături de care a trăit o poveste de dragoste rămasă în istorie, chiar şi la 40 de ani de la despărţirea lor.
Geanta Hermès Birkin, o emblemă a luxului
Jane Birkin a revoluționat industria modei! Actrița a transformat blugii şi tricourile albe în rafinament. Minimalismul, eleganţa şi rafinamentul i-au definit stilul. Jane Birkin a fost cea care l-a inspirat pe directorul executiv al casei de modă Hermès să confecţioneze în 1983 o geantă în exclusivitate pentru ea. Un model devenit rapid emblemă a luxului.
„Aveam o agendă, ca de obicei. O geantă plină de hârtii, iar totul a căzut pe jos. Le-am ridicat şi el a spus că ar trebui să ai buzunare unde să îţi pui agenda. I-am spus Ce poţi face? Hermes nu face genţi cu buzunare” Atunci el a spus: „Eu sunt Hermes!” Atunci i-am dat agenda şi i-am spus că dacă poţi face o geantă cu buzunar, ar fi minunat. Am făcut o schiţă, a luat-o cu el, iar o lună mai târziu am primit un apel în care îmi spuneau să vin să mă uit la geantă. Mi-au spus dacă o pot numi după mine. Am fost flatată. Când cineva spune pentru ce eşti cunoscută aş putea să spun pentru geantă”, mărturisea Jane Birkin.
În noiembrie 2011, actriţa venea pentru prima dată în România într-un concert la Sala Palatului, conform ObservatorNews.