Piedone intră oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Edilul rămâne cu imaginea pătată în urma tragediei de la Colectiv.
Condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu și eliberat după revizuirea sentinței, mulți sunt cei care consideră că Piedone este vinovat pentru incendiul în care au murit 65 de oameni.
Piedone este sigur că va câștiga
Deși coaliția de guvernare a respins propunerea edilului de la Sector 5 de a-i susține candidatura la alegerile pentru Primăria Generală, Piedone este sigur că va câștiga.
„Vestea îmi face viața mai luminată, se clarifică apele. Nu mă susține PSD. Ei spuneau în sondaje că 60% din votanții PSD s-au săturat de sondaje sterile. Nu mă sperie, mă motivează, merg până la capăt. E păcat că PSD nu a vrut o victorie. Le transmit celor de la PSD că voi avea susținerea mai multor partide. Mă gândesc pe cine să pun viceprimar”, a declarat Piedone.
Cine este Cristian Popescu Piedone
Edilul s-a născut în 1963 și provine din familia unor privilegiați ai sistemului comunist, părinții săi fiind trimiși în Egipt, ca diplomați de regimul Gheorghe Gheorghiu Dej, potrivit evz.ro. Piedone nu a reușit să urmeze un liceu. A lucrat ca ospătar și s-a înscris la liceu în anul 1991, urmând să-și finalizeze studiile la 32 de ani, în 1995.
A primit porecla Piedone, pe care a adăugat-o la numele din buletin.
Din 2000, Piedone a devenit consilier în cadrul Consiliului local al Sectorului 6, însă numele său a fost mereu asociat cu diferite controverse.
Numele său apărea în 2007 într-un scandal scandal de corupție ce viza eliberarea de permise de conducere false în județul Argeș. Totodată, a primit și o locuință de la stat la care nu ar fi avut dreptul.