Zilele trecute, manele și muzică de petrecere românească se auzeau chiar în fața faimosului hotel Negresco, pe plaja La Plage Negresco.
Câțiva români împreună cu un grup de prieteni francezi au pus de-o horă chiar în proximitatea unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din lume!
Uitând că sunt pe Riviera franceză, într-una dintre cele mai exclusiviste plaje din lume, unde doar valurile mării perturbau liniștea milionarilor, ai noștri români s-au apucat de un picnic, cu muzică, hore și chihote, animând întreaga zonă, ca și cum …c’est la vie!
Eram în zonă și mă bucuram pentru prima dată de Riviera franceză și de minunăția Nisei, când, la un moment dat, a început să se audă muzică. Zic, n-are cum, că aici toată lumea, pe plajă, ascultă doar …valurile mării. Și, încetul cu încetul, încep să deslușesc ritmul: erau manele! Românești! Muzica nu s-a oprit mai bine de o oră.
Într-un final, am zis să contemplez acest moment. Nu de alta, dar mare scandal s-a iscat săptămâna trecută la concertul Coldplay: deci, nu este vorba de discriminare, este vorba de când ascultăm manele și unde, mai ales.
Din păcate, ăștia suntem. Nu am văzut aici, în Nisa, dar nici la Coldplay, vreun violonist care să interpreteze Rapsodia Română.
Cu siguranță, era mult mai cunoscută.
QED!