Premierul Marcel Ciolacu revine asupra subiectului vizelor pentru a călători în Statele Unite ale Americii și promite că românii nu vor mai avea nevoie de acestea, începând din octombrie 2024.
Ciolacu a declarat, duminică, că este ferm convins că în octombie nu o să mai avem vize cu SUA.
„Ne trebuie o mobilizare a românilor şi să înţelegem că acum este un moment istoric, în care trebuie să ne implicăm”, a subliniat premierul, oferind ca exemplu Polonia care a reușit să obțină această măsură.
Klaus Iohannis, reticent în privința vizelor
Aflat în vizită săptămâna trecută la Washington, Preşedintele Klaus Iohannis a evitat să dea un termen privind vizele pentru românii care călătoresc în SUA, menționând doar că acest lucru ar urma să se întâmple într-un „viitor destul de apropiat”.
„Avem speranţa legitimă ca, într-un viitor destul de apropiat, să se rezolve această chestiune”, a precizat Klaus Iohannis, marţi seară, în urma întâlnirii cu preşedintele Joe Biden de la Casa Albă.
Context
În 2023, după ce au vizitat România, senatorii americani Richard Durbin și Jeanne Shaheen au recomandat țara noastră pentru includerea în programul Visa Waiver.
Programul Visa Waiver (VWP) presupune permiterea cetăţenilor din ţările incluse în program să călătorească în Statele Unite fără viză pe o perioadă de până la 90 de zile.