Messi, mesaj emoționant
Fotbalistul argentinian Lionel Messi le-a transmis un mesaj suporterilor echipei FC Barcelona, în care dă de înțeles că va reveni la gruparea catalană: „Mi-aş fi dorit să plec într-un mod diferit, deşi presupun că o despărţire nu poate fi niciodată ceva drăguţ… Mi-ar fi plăcut să continui aici, am făcut totul cu acest obiectiv, dar până la urmă nu s-a întâmplat. Nu pot decât să le mulţumesc celor care m-au însoţit în atâţia ani la club. Şi fanilor noştri, care mi-au dat toată dragostea lor, iar eu am încercat să o întorc către ei, dând totul pentru acest tricou. Plec, dar nu este un adio, ci doar pe curând. Trăiască Barca!!!”, a fost mesajul lui Leo Messi postat, duminică, pe Instagram.
FC Barcelona a anunţat, joi seară, că nu îi poate prelungi contractul argentinianul Lionel Messi din motive financiare, potrivit News. Iar duminică, clubul catalan a publicat o fotografie la despărţirea de Lionel Messi, în care fotbalistul argentinian apare înconjurat de coechipierii săi şi de trofeele pe care Barca le-a câştigat alături de el.
Messi a ajuns la Barcelona în 2000, ca junior, la 13 ani, și a jucat 17 sezoane în competiţia spaniolă de top, în care şi-a scris numele pe un număr mare de recorduri, printre care cele mai multe goluri în LaLiga (474), cele mai multe hat-trick-uri (36), jucătorul străin cu mai multe titluri (10) și cele mai multe goluri într-un singur sezon (50, în 2011-2012).
Fanii lui PSG îl așteaptă cu nerăbdare
Messi este așteptat să ajungă zilele acestea la Paris! Starul argentinian s-a despărțit de Barcelona după 21 de ani petrecuți pe Camp Nou, iar acum este așteptat la Paris, de fanii lui PSG.
„Odată încheiate acordurile noului său contract, argentinianul va face vizita medicală, iar marți va fi prezentat cu mare fast în fața Turnului Eiffel, așa cum s-a întâmplat și cu Neymar în 2017”, scriu cei de la Mundo Deportivo.
Potrivit cunoscutului jurnalist Fabrizio Romano, fostul jucător al Barcelonei urmează să primească contractul via email, iar după ce îl va analiza alături de avocații săi, dacă totul va fi în ordine, va pleca spre Paris pentru a face vizita medicală. „Messi va merge la PSG, e confirmat. Messi a acceptat deja condițiile. El va semna cu PSG după ce vor fi puse la punct toate detaliile. Acum se pun la punct zborul, vizita medicală și prezentarea oficială”, a scris Romano pe Twitter.