Iohannis o comite din nou! Președintele a făcut o gafă de proporții în discursul său de miercuri seară, de la ceremonia olimpică.
În timpul prelegerii sale de la Cotroceni, Klaus Iohannis a făcut o greșeală, folosind termenul „comemorare” pentru a descrie atmosfera festivă a evenimentului, dedicat recunoașterii performanțelor sportivilor români la competițiile din iulie de la Jocurile Olimpice, desfășurate la Paris.
În fața sportivilor, oficialilor din sport și altor invitați speciali, președintele a declarat: „comemorarea de astăzi reprezintă fotografia de moment a multor ani de muncă din partea sportivilor, a unor generații tinere de oameni în sport, a unei istorii îndelungate cu multe bucurii, dar și cu provocări„.
Comemorare este un termen asociat, de obicei, cu momente solemne sau tragice, nu cu celebrarea realizărilor sportive. Iohannis a continuat, spunând că folosește acest prilej pentru a îndemna la acțiune și solidaritate în sport, cu speranța că la Jocurile Olimpice și Paralimpice de peste patru ani, România se va bucura de noi medalii și performanțe.
Gafa lui Iohannis
Potrivit definiției din Dicționarul Explicativ Român (DEX), termenul „comemorare” se referă la amintirea cu respect a unei persoane sau a unui eveniment trecut, de obicei tragic, în timp ce „ceremonie” este termenul potrivit pentru a descrie un eveniment oficial de festivitate.
Ulterior, Administrația Prezidențială a publicat varianta corectă a discursului pe presidency.ro, fără a comenta în vreun fel eroarea.
Eroarea de protocol poate fi observată, mai jos, începând cu minutul 25:45: