Într-un reportaj, The New York Times încearcă să găsească o explicație pentru care acest serial, presărat cu scene extrem de sângeroase, a devenit un fenomen și poate să devină chiar cel mai popular serial de pe Netflix.
În „Squid Game”, 456 de persoane îndatorate și disperate, din comunitățile marginalizate din Coreea de Sud, sunt ademenite într-un joc de supraviețuire unde au șansa să obțină 38 de milioane de dolari. Trebuie în schimb să câștige șase jocuri de copii. Pare simplu, dar cine pierde este executat cu sânge rece. Nu știu cine le este călăul, căci are chipul acoperit. De fapt, toți au chipul acoperit, mai puțin jucătorii care sunt identificați după numerele de pe tricouri.
Prima rundă se dovedește a fi un măcel. Dar jucătorii, inițial șocați, ajung să treacă peste. Totul pentru bani, pentru o sumă uriașă de bani care este pusă într-o pușculiță transparentă imensă aflată deasupra capului lor.
Banii îi fac pe acești oameni plini de datorii să uite de empatie, de principii, să se saboteze și să ucidă. Acțiunea serialului se învârte în jurul lui Seong Gi-hun, un bărbat de peste 40 de ani, dependent de jocuri de noroc, care nu are bani să-i cumpere fiicei sale un cadou potrivit pentru aniversare și nici să plătească pentru îngrijirile medicale ale mamei lui.
Deși sângeros, serialul a prins în întreaga lume și poate deveni cel mai popular show de pe Netflix, după cum a declarat recent Ted Sarandos, co-director executiv al Netflix. În România, serialul sud-coreean apare pe primul loc în „Top 10”.
Netflix nu precizează, totuși, ce indicatori sunt luați în calcul pentru a câștiga acest titlu de „cel mai popular show”.
De ce a devenit celebru un serial cu scene atât de grafice
La fel ca și premiatul film sud-coreean Parasite, Squid Game își îndreaptă atenția către problemele cu care se confruntă oamenii săraci, disperați să facă rost de bani.
Koo Yong-hyun, în vârstă de 35 de ani, care lucrează într-un birou din Seul și a văzut „Squid Game” într-o noapte, spune că empatizează cu personajele din serial și cu lupta lor pentru supraviețuire în societatea profund inegală din Coreea de Sud.
La rândul lui, domnul Koo, care a solicitat șomajul după ce și-a pierdut locul de muncă stabil, spune că în țara lui este „aproape imposibil să trăiești confortabil din salariul unui angajat obișnuit”. Pe de o parte, serialul a stârnit o curiozitate generală pentru jocurile sud-coreene pentru copii care stau la baza competițiilor mortale. Rețetele de dalgona, dulciurile coreene care se află în centrul unei confruntări extrem de tensionate, au devenit virale în mediul online.
Pe de altă parte, pe lângă jocurile sud-coreene, problemele oamenilor din serial sunt situații cu care empatizează oameni din toate colțurile lumii. Practic, „Squid Game” dezvăluie ironia dintre presiunea socială de a reuși în Coreea de Sud și dificultatea de a face acest lucru, constată Shin Yeeun, o tânără care a absolvit facultatea în ianuarie 2020, chiar înainte de izbucnirea pandemiei, și care, la 27 de ani, și-a căutat mai mult de un an un loc de muncă cu normă întreagă.
În același timp, Coreea de Sud se confruntă cu o scădere accentuată a natalității, care este generată în mare parte de faptul că tinerii cred că a crește un copil implică niște cheltuieli prea mari. „În Coreea de Sud, toți părinții vor să-și trimită copiii la cele mai bune școli. Ca să faci asta, trebuie să trăiești în cele mai bune cartiere”, ceea ce înseamnă să economisești suficienți bani ca să cumperi o casă, un obiectiv atât de nerealist „încât nici măcar nu m-am deranjat să calculez cât timp ar dura”, spune tânăra.
Tinerii sud-coreeni care nu văd nicio șansă de a avansa în societate au rezonat cu personajele, iar mulți caută modalități de a se îmbogăți rapid, cum ar fi criptomonedele și jocul la loterie. La fel ca premiile din serial, criptomonedele oferă „oamenilor șansa de a-și schimba viața într-o secundă. Mă întreb câți oameni ar participa dacă Squid Game ar avea loc în viața reală”, a mai spus Koo, sud-coreeanul care lucrează într-un birou din Seul.
Sursă: Libertatea.ro